HomeSocialSanatate

Crește starea de sănătate, dar hepatita face ravagii

O statistică realizată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ arată că, în primele 11 luni ale anului 2013, în zona Romanului au fost înregistrate mai puţine cazuri de boli grave decât în aceeaşi perioadă a anului anterior.

De exemplu, în intervalul menţionat s-au înregistrat mai puţine cazuri de TBC, respectiv 130 în 2013, faţă de 132 în 2012, dintre care doar un caz la copii până la patru ani, faţă de patru cazuri în 2012. De asemenea, au fost descoperite mai puţine persoane care sufereau de cancer, şi anume 438, faţă de 499 în 2012, iar cazuri noi de scarlatină au fost cu unul mai puţin decât în 2012, respectiv 17 în loc de 18. Un lucru îmbucurător este că, în acest interval, au fost înregistrate şi mai puţine decese la copiii cu vârstă până la un an, opt, faţă de 13 în aceeaşi perioadă a anului anterior.

A crescut numărul celor infectaţi cu sifilis, de la 34 în 2012, la 37 în 2013, însă cea mai uriaşă modificare a fost la cazurile noi de hepatită, care au ajuns la 361 până în noiembrie 2013, faţă de numai 17 în 2012.

Aceeaşi statistică DSP mai arată şi o uşoară scădere înregistrată în cazul nou născuţilor vii, în zona Romanului venind pe lume până la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut 1.460 de copii, cu şase mai puţini decât în 2012. Tot o scădere a fost semnalată la numărul de decese generale, acesta ajungând la 1.739, faţă de 1.772 în 2012.