Roman, Neamț
Căutare site

Credinicioşii romano-catolici din Boghicea cinstesc hramul bisericii

„Preasfânta Inimă a lui Isus” este o sărbătoare cu dată variabilă, care se stabileşte în funcţie de data Paştelui.

Biserica „Preasfânta inimă a lui Isus”, din localitatea Boghicea, îşi va sărbători hramul duminică, 22 iunie. Slujba religioasă va fi oficiată de preotul Adrian Ciobanu, alături de un grup de preoţi din Dieceza de Iaşi. La eveniment va fi prezent Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea, alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, credincioşi din comună, precum şi pelerini care vor sosi din localitatăţile învecinate.

Părintele Adrian Ciobanu păstoreşte întreaga comunitate romano-catolică din comuna Boghicea începând din anul 2005.

„Sunt preot paroh la biserica cu hramul «Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel» din Slobozia. Datorită faptului că la Slobozia este cea mai mare comunitate de romano-catolici din comună, biserica din Boghicea este doar o filială a parohiei. În Boghicea sunt 90 de familii catolice, adică 300 de persoane, iar la Slobozia – de trei ori mai multe. Dacă la Slobozia am reuşit, cu mari eforturi din partea oamenilor şi a autorităţilor locale, să reparăm biserica şi să construim o casă parohială, biserica din Boghicea are mare nevoie de ajutor. Sperăm să găsim şi banii pentru reabilitarea totală a acesteia”, a precizat părintele Adrian Ciobanu.

„Preasfânta Inimă a lui Isus” este o sărbătoare cu dată variabilă, care se stabileşte în funcţie de data Paştelui. Devoţiunea către inima lui Isus înseamnă o relaţie personală cu Dumnezeu care s-a făcut vizibil în fiul său. A adora inima lui Isus presupune să-ţi însuşeşti voinţa, gândurile, cuvintele şi sentimentele lui Cristos, să fii una cu „inima sa care vede” unde este nevoie de iubire.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Cetatean

    De ce articolul dovedeste lipsa de profesionalism? Pornind de la imagine care nu coincide cu titlul articolului si inceputul textului. Imaginea este luata din Biserica parohiala care sarbatoreste patronul Sfintii apostoli Petru si Paul. Un articol trebuie sa corespunda in intregime cu imaginile afisate. Va rog sa rectificati greseala sau greselile.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.