Prima paginăActualitateRoman

Coşul de fum a provocat trei incendii

Dimensiune text

Două incendii au avut loc miercuri seară, în strada Nouă. Din fericire, pagubele nu au fost mari.

Gerul de afară i-a determinat pe mulţi cetăţeni care se încălzesc cu sobe să pună mai multe lemne pe foc decât de obicei. Doar că neglijenţa şi-a spus cuvântul şi, pe lângă căldură, oamenii au avut parte şi de foc distrugător. În mai puţin de 12 ore, pompierii romaşcani au intervenit la trei incendii cauzate de coşul de fum necurăţat de funingine sau de neprotejarea acestuia faţă de elementele combustibile. Prima solicitare a fost făcută miercuri seară, la ora 18.24. Apelul la 112 anunţa un incendiu la o locuinţă din municipiul Roman, de pe strada Nouă. Ajunşi la faţa locului, pompierii au stins în câteva minute incendiul, în urma căruia a ars funinginea depusă pe coşul de fum.

În aceeaşi seară, la ora 21.13, un alt apel la 112 anunţa că a izbucnit un incendiu la o casă de pe aceeaşi stradă. La locul indicat s-au deplasat nouă subofiţeri cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Proprietarul locuinţei, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a suferit un atac de panică, a fost asistat de echipajul de paramedici SMURD şi transportat la spital. Pompierii au stins în câteva minute incendiul, în urma căruia a ars funinginea depusă pe coşul de fum.

Joi dimineaţă, la ora 5.36, pompierii romaşcani au intervenit să stingă un incendiu la o casă din Cordun. Și în această situaţie a fost nevoie de paramedicii SMURD, care i-au acordat primul-ajutor proprietarei locuinţei. Femeia a suferit un atac de panică, după ce a văzut că acoperişul locuinţei este cuprins de flăcări şi, după acordarea primului-ajutor, a fost transportată la spital. Acoperişul casei a ars în totalitate, iar flăcările au cuprins şi un metru pătrat din planşeul de lemn al unei camere. Incendiul a fost cauzat de materiale combustibile aflate foarte aproape de coşul de fum.

„Pentru a preveni asemenea evenimente, atragem atenţia că verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii. Coşurile de fum trebuie curăţate periodic, pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare. Coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de materialele combustibile ale planşeului sau acoperişului – grinzi, astereală de lemn”, a afirmat sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0