HomeTimp liber

Costume de epocă şi scenete istorice, în centrul Romanului

Elevii liceelor romaşcane au prezentat, vineri, în faţa cetăţenilor municipiului, o paradă a costumelor de epocă, manifestare care face parte din cadrul Zilelor Municipiului Roman. Parada a fost urmată de scenete istorice, pe care tinerii le-au pus cu talent şi dăruire în scenă, toate acestea sub supravegherea profesorilor coordonatori. Aşa cum era de aşteptat, aplauzele din public nu au întârziat să apară, iar susţinătorii s-au manifestat gălăgios şi plini de voioşie.

Primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, a acordat tuturor liceelor locul I şi le-a oferit diplomele prin care şi-a arătat recunoştinţa faţă de modul în care s-au implicat adolescenţii în acest proiect. „Felicitările le merită, în primul rând, elevii care s-au implicat atât de frumos, colegii mei, cadre didactice, care au depus o muncă de creaţie, dar şi de execuţie. Vă felicit din tot sufletul! Piesele au fost foarte apropiate unele de altele, aşa că toate liceele vor lua locul I şi diplomă de merit. Cum vorba lungă e sărăcia omului, petrecerea frumoasă este bucuria sufletului. Declar deschise Zilele Romanului. La mulţi ani, romaşcani!”, a spus primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.