Un copil de doi ani, din Vulpăşeşti, comuna Sagna, a fost transportat, joi dimineaţă, în jurul orei 10.25, de un echipaj de terapie intensivă mobilă, la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, după ce s-a opărit cu dulceaţă. Copilul avea arsuri de gradele I, II şi III, pe 25% din suprafaţa corpului, predominând pe membrele inferioare.
„La Spitalul Roman i-au fost acordate îngrijirile de urgenţă – hidratare, perfuzare şi analgezice. Medicii noştri au discutat, conform protocolului, cu specialiştii de la Iaşi, iar decizia medicilor chirurgi şi a celor de chirurgie plastică de la Iaşi, împreună cu reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a fost aceea de a trimite copilul cu elicopterul la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» din Bucureşti, din cauza faptului că pacientul avea arsuri pe mai mult din 25% din suprafaţa corpului. Ca stare generală, copilul era stabil din punct de vedere hemodinamic, nu era intubat – nici nu a necesitat intubaţie ulterior – şi nu avea arsuri ale căilor aeriene superioare”, a afirmat medicul Oana Onu, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.
Copilul a fost preluat de un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ şi transportat la stadion, în vederea transferului interclinic cu elicopterul SMURD la Bucureşti.
Comentarii