Un băieţel de nouă luni, din Săbăoani, s-a ales cu arsuri termice pe gamba dreaptă, din cauză că a fost lăsat nesupravegheat de mamă în apropierea unui vas cu apă fierbinte.
Miercuri seara, în jurul orei 20.00, Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Neamţ a fost chemat la locuinţa unei familii din Săbăoani, de mama unui copil de nouă luni, care s-a opărit cu apă fierbinte.
„A fost vorba doar de o clipă de neatenţie a mamei. Copilul a fost transportat imediat la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman. Nefiind arsuri pe o suprafaţă a corpului mai mare de 15%, nu a fost necesară transferarea sa către o unitate medicală specializată”, a declarat medicul Dorice Albu, directorul general al SJA Neamţ.
„În acest caz, a fost doar o întâmplare nefericită. Am făcut cercetări şi am aflat că este vorba despre o familie monoparentală. Copilul a fost lăsat pe jos, nesupravegheat, de către mama sa, în apropierea unei găleţi cu apă fierbinte. Din neatenţie, copilul a tras de găleata, aceasta s-a răsturnat, iar băiatul a suferit arsuri de gradul I şi II, pe gamba dreaptă, pe 10% din suprafaţa corpului. Copilul este internat acum, împreună cu mama sa, la secţia de chirurgie infantilă a Spitalului Roman. Serviciul de abuzuri din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ a făcut o solicitare primăriei din Săbăoani, care va face o anchetă pentru a stabili dacă acest copil este bine îngriit de mama sa”, a precizat Cristina Păvăluţă, directorul DGASPC Neamţ.
În ultimele trei luni, alţi trei copii, de unul, cinci şi şase ani, au ajuns la spital cu arsuri provocate de ceai sau apă fierbinte. Fiind vorba de cazuri petrecute în familie, dintr-o simplă clipă de neatenţie şi nu din cauza unor neglijenţe repetate, nu a fost necesară intervenţia DGASPC.
„În general, dacă primăria, spitalul, sau oricare altă persoană ne sesizează că există o situaţie în care un copil este abuzat sau neglijat de către familie, noi preluăm cazul, îl monitorizăm şi, dacă se constată că cele reclamate se adeveresc, atunci luăm măsurile care se impun, în funcţie de fiecare situaţie”, a mai spus Cristina Păvăluţă.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol