Prima paginăSocialSanatate

Copiii şi tinerii cu dizabilităţi au nevoie de ajutor

Dimensiune text

Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic are nevoie de logoped și kinetoterapeut. Angajarea specialiștilor se poate face doar prin sponsorizări și donații din partea membrilor comunității.

Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic – filiala Neamţ  nu are fonduri pentru angajarea unui kinetoterapeut şi a unui logoped, specialiști de care aceşti copii au nevoie pentru recuperare. Recuperarea medicală a unui copil cu dizabilităţi neuromotorii este de lungă durată: din spital în spital, ani la rând, copiii trec prin operaţii, prin imobilizări gipsale şi prin şedinţe de kinetoterapie. Toate aceste proceduri aduc progrese în timp, însă este necesară consecvenţa.

„Avem un spaţiu funcţional, o sală utilată cu spalier, saltele, pat de masaj şi alte instrumente necesare activităţilor de recuperare fizică, însă fondurile nu ne permit angajarea unui specialist în kinetoterapie. Cea mai mare dorinţă a copiilor este să îşi poată continua drumul spre recuperare în mod gratuit, în asociaţia noastră”, a declarat Elena Damian, preşedintele asociaţiei.

Viitorul copiilor cu nevoi speciale, în mâinile noastre

O soluţie pentru rezolvarea acestor probleme ar fi ca firmele şi societăţile comerciale să facă donaţii sau sponsorizări către asociaţie sau prin alocarea celor 2% din impozitul pe salariu, completând Declaraţia 230. Aceste acţiuni ale oamenilor cu suflet ar putea acoperi o şedinţă de kinetoterapie, o şedinţă de logopedie sau de psiho-pedagogie.

Un alt mijloc de sprijin îl poate constitui promovarea voluntariatului din partea elevilor şi studenţilor, în perioada verii.

„În această perioada, a vacanţelor şcolare şi universitare, elevii şi studenţii care doresc să sprijine acţiunile ce se vor desfăşura pentru tinerii cu nevoi speciale sunt aşteptaţi să treacă pragul Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi din Roman, care are sediul pe strada Ion Creangă nr. 13. Cei doritori să întindă o mână de ajutor vor beneficia de un contract de voluntariat, dar, mai ales, de bucuriile pe care le vor trăi alături de membrii asociaţiei, atunci când le vor zâmbi la fiecare întâlnire”, a declarat Ana Maria Grosu, asistent social.

Citește și:   94.200 de persoane vaccinate anti COVID-19 în Neamț. 150 de elevi vaccinați săptămâna trecută

Din 1998, tinerii îşi găsesc alinarea în sânul organizaţiei copii

În anul 1998, câţiva părinţi care aveau în îngrijire copii cu handicap au decis înfiinţarea Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic – Filiala Neamţ, o asociaţie care, prin proiectele şi programele derulate, a contribuit constant la promovarea drepturilor şi imaginii copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi.

Astăzi, în cadrul acestei organizaţii, 35 de copii şi tineri cu nevoie speciale primesc sprijin, beneficiind de proiecte educative pentru formarea personalităţii, de activităţi de stimulare a încrederii în sine, de integrare socială, precum şi de tabere anuale în perioada verii.

„Din anul 2008, de când sunt la conducerea filialei Neamţ, şi până în prezent, a fost greu să fac cunoscută această asociaţie şi problemele cu care se confruntă familiile ce au în întreţinere copii sau tineri cu handicap. Acum putem spune că suntem mai cunoscuţi graţie proiectelor pe care le-am avut în derulare şi dumneavoastră, mass-media”, a mai spus Elena Damian.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0