Doi vînători și-au luat copiii și i-au dus la vînătoare n distracția s-a lăsat cu dosar penal, întrucît vînătorii nu au respectat legea.
Doi părinți s-au gîndit să-și instruiască fiii în arta vînătorii și au plecat după iepuri. Cel care a venit cu armamentul aferent este un bărbat în vîrstă de 55 de ani din Roman, care avea armă de vînătoare și permis de port armă. Acesta și-a luat fiul, un prieten și copilul acestuia și au plecat la vînătoare. Vînătoarea a fost cu noroc, dar la întoarcere polițiștii le-au stricat ziua.
„În noaptea de 3 spre 4 noiembrie, în jurul orelor 2.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Dulcești au oprit, pentru control, pe DJ 157A, la ieșirea din localitatea Dulcești, un autoturism în care se aflau Mihai B., de 20 ani, Mihai B., de 55 ani, ambii din municipiul Roman, și Benoni P., de 45 ani, și Alexandru P., de 21 ani, din comuna Horia”, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului și a ocupanților acestuia, polițiștii au identificat o armă de vînătoare, ce nu era ținută în port, și o cartușieră cu 20 de cartușe, avînd cinci tuburi goale. De asemenea, într-un sac din polietilenă au fost găsiți trei iepuri de cîmp.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că arma de vînătoare și muniția aparțin lui Mihai B., de 55 ani, care, împreună cu celelalte trei persoane, a braconat iepurii de cîmp, pe raza localității Văleni.
Prin extinderea cercetărilor, de la locuința lui Mihai B. au mai fost ridicate o armă de vînătoare și 107 cartușe. Bărbatul posedă permis de port armă, iar armele sînt înregistrate.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de braconaj și uz de armă letală fără drept, pe numele lui Mihai B., de 55 ani, și dosar de braconaj pe numele lui Mihai B., de 20 ani, Benoni P. și Alexandru P.
Reprezentanții Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi (AVPS) Roman susțin că vînătorii ar fi avut nevoie de autorizație pentru vînătoare, iar că Mihai B. ar fi trebuit să cunoască regulile, întrucît era membru AVPS Roman de mulți ani.
„Dacă ar fi cerut autorizație de vînătoare, ar fi trebuit să vîneze doar pe fondurile administate de noi, ori ei erau pe un alt fond de vînătoare. În plus, vînătoarea nu se face noaptea, ci în cursul zilei”, a afirmat Marius Grosu, directorul AVPS Roman.







Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol