Roman, Neamț
Căutare site

Conturi false pe Facebook, pe numele prefectului şi al preşedintelui CJ

A fi persoană publică înseamnă şi dezavantaje, situație experimentată, de curând, de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ şi de prefectul judeţului.

Fiecare s-a trezit cu conturi pe reţeaua de socializare Facebook, dar fără ca ei sau cineva apropiat să fi activat conturile cu acordul celor doi.

„Printr-un astfel de cont, cineva se poate folosi de imaginea mea, de aceea am depus plângere la Poliţie şi la alte instituţii ale statului. Ofiţerii de la Crimă Organizată mi-au explicată că persoana care a deschis contul poate să-l folosească pentru a mă discredita. Îl lasă o lună – două, se împrieteneşte cu diverşi oameni, apoi poate iniţia discuţii dubioase, în numele meu. La fel i se poate întâmpla şi domnului preşedinte al CJ”, a spus prefectul Lazăr.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu nu este la prima experienţă de acest tip. În urmă cu două luni, o fotografie a sa apărea pe un site de matrimoniale, sugerând că prefectul îşi caută jumătatea online.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.