Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamț a efectuat, în perioada 26 – 30 ianuarie, verificări în cadrul unei campanii naționale privind identificarea și combaterea muncii nedeclarate și modul în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul „Repararea și întreținerea autovehiculelor” (cod CAEN Rev. 3: 9531), informează ITM Neamț. Acțiunea a făcut parte din programul cadru al Inspecţiei Muncii pentru anul 2026 şi din programul propriu al ITM Neamţ pentru anul 2026.
Obiectivele acţiunilor de control au fost: creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, diminuarea consecinţelor sociale şi economice care derivă din nerespectarea prevederilor legale, de către angajatorii din domeniul „repararea și întreținerea autovehiculelor”, precum și eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii.
În cadrul acestei acţiuni, inspectorii de muncă au efectuat 15 controale. Deficienţele constatate la angajatori au fost următoarele: primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii; nerespectarea obligaţiei de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru; lipsa autorizării INSEMEX pentru o stație de distribuție carburanți; nerespectarea obligaţiei de a asigura semnalizarea de securitate şi sănătate în muncă la locurile de muncă; nu au fost asigurate condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire adecvată şi suficientă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; canalul de reparaţii auto nu era asigurat împotriva căderii în gol; lipsa fișelor de instruire în domeniul securității şi sănătăţii în muncă la locurile de muncă.
La un angajator a fost identificată o persoană care presta activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Inspectorii de muncă au dispus sistarea activităţii la un loc de muncă şi au oprit din utilizare un echipament de muncă.
Pentru încălcarea legislaţiei în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 11 sancţiuni contravenţionale, dintre care opt amenzi în cuantum de 62.000 de lei şi trei avertismente contravenţionale, fiind dispuse 14 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate, au mai precizat reprezentanții ITM Neamț.
Foto: ITM Neamț












Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol