Inspectorii din cadrul DSVSA Neamţ vor face controale pentru evitarea îmbolnăvirii populaţiei în perioadele în care se constată o creştere a temperaturilor.
Pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare în perioadele în care se constată o creştere a temperaturilor peste valoarea mediei obişnuite, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Neamţ va intensifica controalele în toate unităţile în care se prepară şi se servesc alimente, de tipul restaurantelor, cantinelor, unităţilor de tip fast-food, baruri şi pensiuni turistice. În acest unităţi vor fi verificate aspecte legate de existenţa documentului de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, starea de întreţinere şi de igienă a unităţii, a echipamentelor şi ustensilelor de lucru care sunt folosite pentru prepararea, expunerea şi servirea alimentelor, asigurarea sursei de apă potabilă necesară pentru prepararea alimentelor, cât şi pentru menţinerea stării de igienă în unitate.
La aceste unităţi, inspectorii din cadrul DSVSA Neamţ vor controla modul în care sunt respectate condiţiile de sănătate şi igienă a personalului care manipulează şi serveşte alimentele, adică igienizarea mâinilor în timpul lucrului, existenţa halatelor şi bonetelor de culoare deschisă, existenţa carnetelor de sănătate sau a fişelor de aptitudine, existenţa spălătoarelor de mâini dotate corespunzător, existenţa programului de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. Totodată, DSVSA Neamţ va verifica originea şi eligibilitatea materiilor prime ce urmează a fi preparate, expuse şi servite, respectarea condiţiilor privind temperatura de păstrare a acestora, precum şi existenţa documentelor care să ateste faptul că au fost achiziţionate din unităţi autorizate.
Se va urmări modul de aplicare a prevederilor legislaţiei în vigoare privind marcarea şi etichetarea alimentelor, încadrarea în termenele de valabilitate, modul de ambalare sau preambalare a alimentelor şi de servire a alimentelor, întocmirea evidenţelor şi înregistrările privind intrările şi ieşirile de produse alimentare de origine animală şi nonanimală. În situaţiile în care se constată nerespectarea legislaţiei sanitare veterinare în vigoare, vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Consumatorii pot sesiza autorităţile sanitare veterinare asupra oricăror abateri din domeniul siguranţei alimentelor, apelând gratuit numărul de telefon 0800 826 787.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol