Controale ale Direcției Sanitare Veterinare, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

HomeEconomie

Controale ale Direcției Sanitare Veterinare, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, 19 martie – 19 aprilie, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț, prin intermediul structurilor de control de la nivel local, va demara controale tematice specifice, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu alimente sigure și a preveni apariția de toxiinfecții alimentare, informează DSVSA Neamț.

La aceste acţiuni de control participă inspectori de specialitate din cadrul DSVSA Neamț și din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO). Pentru eficientizarea acestor acţiuni, medicii veterinari vor solicita sprijinul altor autorităţi competente judeţene sau locale, în vederea organizării unor acţiuni comune de inspecţie şi control.

Ce unități vor fi controlate

Controalele urmăresc verificarea respectării condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală și non-animală, precum şi din unităţile de vânzare cu amănuntul: carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică de tip pizzerii, cantine, unităţi tip catering, restaurante care livrează hrana preparată consumatorilor finali în incinte sau în sistem de livrare la comandă, take-away, dive-in etc, restaurante, pensiuni, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie sau patiserie, cafenele, unități de tip hipermarket și supermarket, magazine alimentare, depozite alimentare, unități de destinație.

Permanență la DSVSA Neamț

DSVSA Neamț a stabilit un program de lucru pentru perioada 19 martie – 19 aprilie 2025 (premergătoare Sărbătorilor Pascale), în baza căruia medicii veterinari vor efectua controale şi verificări asupra modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în obiectivele supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. Astfel, în această perioada este asigurată permanenţa activității, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, la nivelul DSVSA și CSVSAO teritoriale. La sediile acestora au fost afişate programele de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Atenție la produsele de sezon

DSVSA Neamț aduce la cunoștința consumatorilor că achiziționarea de carne de miel ce a fost sacrificat în spații neautorizate și fără supraveghere sanitară veterinară are impact asupra sănătății publice și recomandă ca achiziționarea de carne de miel să se facă din unități autorizate / înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

„În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, inspectorii din cadrul DSVSA Neamț, vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni contravenționale, vor reține oficial produsele alimentare, care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor, dirijându-se către unitățile de neutralizare”, mai arată comunicatul DSVSA Neamț.