HomeRoman

Contorizarea individuală a apei, subiect de dezbatere publică

Joi, administrația locală a organizat o dezbatere publică pe tema contorizării individuale a apei, dar și pe tema achitării unei taxe unice anuale pentru salubritate, ca urmare a numeroaselor solicitări de acest gen venite din partea romașcanilor.

 

Aproximativ 85 de persoane au participat la aceste discuții.

Au fost dezbătute mai multe probleme, dintre care cele mai importante s-au referit la contorizarea și facturarea individuală a consumului de apă, respectiv la plata unei taxe unice anuale pentru salubritate. Singura variantă în care sistemul de facturare individuală a consumului de apă poate fi pus în aplicare este aceea ca toți proprietarii domiciliați într-o scară de bloc să fie de acord pe această temă. Dacă nu își asumă toți proprietarii din scara respectivă acest sistem de alimentare cu apă, cei care nu beneficiază de facturare individuală vor plăti sume mult mai mari, care vor acoperi și pierderile de apă sau diferențele dintre consumul citit pe apometrul scării respective și consumurile citite la apometrele vecinilor care au optat pentru facturare individuală„, a opinat primarul Laurențiu Dan Leoreanu.

Un proiect pilot de facturare individuală este aplicat deja în cadrul asociației de proprietari 15, pe strada Tudor Vladimirescu – scările A și B din blocul 17, precum și pe bulevardul Roman Mușat – la scările A și B din blocul 16.

Ideea de aplicare a unei taxe unice anuale pentru salubritate a fost contestată de majoritatea celor prezenți și de reprezentanții administrației locale, considerîndu-se că forma actuală de taxare – lunară – este în beneficiul cetățenilor.
În cazul gestiunii gunoiului nu putem aplica o taxă anuală de salubritate, pentru că, astfel, nu am mai veni în sprijinul romașcanilor care pleacă la muncă în străinătate sau sînt studenți la facultate, de exemplu. Aceștia pot fi, la ora actuală, exceptați de la plata salubrității pe lunile respective, dat fiind că nu produc gunoi menajer dacă nu sînt acasă. În condițiile aplicării unei taxe anuale, astfel de excepții nu ar mai fi posibile, indiferent dacă persoanele respective locuiesc sau nu în acel apartament„, a mai spus primarul.