Roman, Neamț
Căutare site

Consilierii locali sunt preocupați de soarta orașului

Lucrările din Pietonal, accesul mașinilor, toaletarea copacilor, integrarea rromilor și a câinilor lor au fost probleme de rezolvat de către consilierii locali. Pentru eficiență, au fost invitați la bibliotecă, teatru și… restaurant. Ultima locație este motivată de invitația noului consilier local PNL Bogdan Savin.

 

 

Joi, consilierii locali romașcani s-au reunit în a doua ședință de Consiliu Local din acest an. Aceștia au avut de dezbătut nu mai puțin de 31 de proiecte de hotărâre. Votul a decurs fără probleme în cazul celor mai multe dintre proiecte, astfel că, după o oră și jumătate, ședința era gata.

Ședința a început cu depunerea jurământului de către Bogdan Savin (foto), care este consilier local din partea PNL în locul actualului prefect, George Lazăr. Primele nouă proiecte s-au aprobat fără dezbateri, cu unanimitate de voturi. La proiectul privind reactualizarea documentației pentru modernizarea tronsonului II al Pietonalului, consilierul PSD Eugen Păuleț a solicitat găsirea unei soluții pentru accesul auto în Pietonal, care să vină în sprijinul agenților economici, iar consilierul PNL Vasile Mocanu a cerut ca administrația locală să ia în calcul scoaterea din proiect a fântânii arteziene cu ecran de proiecție din apă, din cauza costurilor. Primarul Laurențiu Dan Leoreanu a dat asigurări că prima dată se vor realiza lucrările urgente și, apoi, în funcție de buget, se vor realiza și ale obiective. Ca în fiecare an, discuții ample au fost pe marginea banilor alocați sportului, dar, până la urmă, consilierii locali au ajuns la un acord și au votat proiectul în forma inițială.

Alte discuții au fost la proiectele privind concesionări ale unor terenuri pentru construcții. Unii dintre consilieri au cerut ca pe bulevardul Roman Mușat să nu se mai dea voie la construcții alipite de blocuri, pentru a nu strica aspectul zonei centrale a orașului. Alte zece proiecte s-au votat după discuții la obiect, care nu au răpit foarte mult timp consilierilor locali.

La proiectul privind constituirea și funcționarea Grupului de Lucru Local (GLL) Roman pentru asigurarea implementării Strategiei Guvernului de incluziune a cetățenilor aparținând minorității rome din municipiul Roman, primarul Laurențiu Dan Leoreanu a solicitat ca din GLL să facă parte și Sorin Cazan, fost consilier local și comisar în cadrul Poliției pentru protecția Animalelor Neamț, pentru că

„rromii au mulți câini care nu sunt nici liberi, dar nici cu proprietar”.

La finalul ședinței, consilierul PP-DD Doru Alexandru a cerut colegilor săi să facă o vizită la Biblioteca Municipală pentru a vedea ce lucrări se fac acolo și, apoi, i-a invitat la teatru. Consilierul PNL Petru Gîndulescu a cerut primarului ca toaletarea arborilor să se facă după ce sunt consultați specialiști adevărați: „Acum, sunt anumite zone care arată ca o pădure de spânzurători”.

La final, toți consilierii locali au fost invitați la un local din oraș, pentru a-l felicita pe noul lor coleg, Bogdan Savin.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]

Comentarii 5

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. prostul satului

    Nu mai bine cei : 550.000 lei pentru SCM Petrotub , 2.300.000 lei pentru HCM Roman si 1.100.000 de lei pentru pensionari cu pensia sub 700 de lei aproximativ 950 000 de euro erau investiti in maternitatea spitalui pentru a face niste imbunatatiri?

    Totusi viitorul tarii si al orasului sta in cei tineri nu in in 6 hambaliste si 11 fotbalisti de care mai mult ca sigur ne putem lipsi, iar pensionarii sa isi vanda aprtamenetele cu 2-3 camere si sa isi ia garsoniera daca nu isi mai permit, daca au garsoniera sa isi ia casuta la tara, nu toata lumea trebuie sa stea la oras, nu ne permitem cautam alternative…

    Pentru consilieri, primar, deputati, senatori: Investiti in tineret! Nu in pensionari, pavele, borduri, fotbalisti, fantani arteziene cu filme, ca ei sunt viitorul tarii !

    1. Stef

      Acolo se spală banii domnule, cum sa renunțe la asa afaceri. Ei ce mai mănâncă…

  2. Stef

    Dar la soseaua care merge de la poliție la pod gadinti de ce nu va gânduri. Înainte de alegeri ați promis ca intra in reparații. Dar au trecut alegerile nu? Vor mai veni si altele……

  3. qsa

    Decat se cheltuiau bani cu ciuntirea copacilor (parca sunt niste prepeleci ) ,mai bine toaletau asa zisa CASA DE CULTURA ,care arata mai urat decat CASA CELIBIDACHE…….

  4. pedro

    Cata saracie si noi tinem coada sus cu asa-zisa echipa de handbal,sa-i facem mofturile lui Carnariu,nu!!Asa isi plateste don primarul subordonatul dandu-i o jucarie cu bani sa-i foloseasca discretionar!!Ce performante,ce imagine aduce Romanului o echipa in care nu crede nimeni si vizioneaza meciurile o mana de oameni!!!!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.