Roman, Neamț
Căutare site

Conferință de spiritualitate: Eliberarea de victimizare

Conferință de spiritualitate: Eliberarea de victimizare

 

 

Miercuri, 21 martie, de la ora 18.00, la Casa Chianti va avea loc conferința cu tema „Structura victimizării și eliberarea de victimizare”, eveniment ce va fi susținut de Cătălin Manea, cunoscut ca autor și mesager spiritual.

„Victimizarea este o împuternicire a propriilor condiţionări. Statutul de victimă este foarte tentant, deoarece promite o recompensă subiectivă, prin intermediul căreia se poate ajunge la o devenire preferenţială. Tocmai de aceea, victimizarea este o tentaţie foarte puternică. Victimizarea este construită pe axa identificare-protecţie-reacţie. În absenţa supunerii faţă de această axă, victimizarea nu poate exista. Tocmai de aceea, dacă se observă combustibilul care întreţine victimizarea, atunci poate avea loc o transcendere spontană a planului secvenţial şi a condiţionărilor prezente în lumea separării. Aşadar, înainte de orice tendinţă de renunţare la poziţia de victimă, este necesară conştientizarea mişcării interioare care a condus la victimizare. Cine este victima? Ce doreşte victima? Care este structura victimei? Transcenderea victimizării nu se face de la nivelul victimizării. Focul nu se stinge de la nivelul focului. Odată cu evaporarea factorului care alimentează focul, flăcările se sting de la Sine”, explică organizatorii pe pagina evenimentului.

Detaliile necesare şi informaţiile despre înscriere şi participare, se găsesc la următorul link:  http://catalin-manea.com/spriritualitate-roman-eliberarea-de-victimizare/

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.