HomeActualitateNeamt

Conducerea ApaServ, în conflict cu sindicatul EPCAN

Reprezentanţii ApaServ spun că nu au prevăzut în contract spor pentru zilele libere lucrate, chiar dacă acesta este prevăzut de lege. Realitatea este că reprezentanţii firmei nu cunosc prevederile Contractului colectiv de muncă. Liderul sindicatului EPCAN susţine că firma ar trebui să respecte drepturile angajaţilor.

Reprezentanţii companiei judeţene ApaServ au fost deranjaţi de articolul în care s-a făcut referire la sporurile de care poate beneficia un angajat al companiei, în cazul în care se respectă Contractul colectiv de muncă la nivel naţional. Printr-un comunicat de presă remis Ziarului de Roman, aceştia susțin că nu sunt parte a sectorului de activitate „servicii comunitare de utilităţi publice”, ci a sectorului de activitate „servicii publice de alimentare cu apă şi de canalizare”.

„În consecinţă, Compania Judeţeană Apa Serv SA respectă  prevederile Contractului colectiv de muncă pe unitate nr.167/30.06.2014 şi ale Contractului colectiv de muncă unic la nivelul Grupului de operatori din serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare pe anii 2014-2015, nr. 1768/09.12.2013. În ceea ce priveşte sporurile care se adaugă la salariul de bază în cadrul companiei, în Contractul Colectiv de Muncă nu sunt prevăzute următoarele sporuri: sporul pentru condiţii grele de muncă, de 15%, sporul pentru condiţii periculoase, de 15%, sporul pentru condiţii penibile (degradante civic), sporul pentru condiţii nocive de muncă de 10%, sporul pentru lucrul în zilele libere şi sărbătorile legale, de 100%, sporul de izolare, 10% din salariu, sporul de fidelitate pentru angajaţii care lucrează în societate de cel puţin zece ani, de 10%, sporul pentru preluarea unor activităţi de până la 50% din salariul de bază al funcţiei înlocuite, sporul de şantier, de 10%, sporul pentru folosirea unei limbi străine, de 10%”, se arată în comunicatul ApaServ.

Liderul sindicatului EPCAN din cadrul ApaServ susţine, însă, că la nivel naţional este valabil Contractul colectiv de muncă din domeniul de activitate „servicii comunitare de utilităţi publice”, căruia trebuie să i se subordoneze cel din societate. „Acest sector de activitate cuprinde utilităţile publice, cum ar fi apa, canalizarea, transportul în comun şi agentul termic. Ce-i drept, la ApaServ nu se respectă aceste prevederi din contractul colectiv de muncă, asta este partea adevărată. Dar contractul de la nivel naţional este superior celui încheiat la nivel de unitate şi oamenii trebuie să beneficieze de drepturile lor. În primul rând este problema salariului minim brut, care este sub salariul minim pe economie. Apoi, dacă un muncitor lucrează în condiţii grele, este normal să i se acorde acele sporuri”, a afirmat Ion Munteanu, liderul EPCAN.

În fapt, conform contractului pe care reprezentanţii companiei ApaServ susţin că-l respectă, munca în zilele libere şi sărbătorile legale se plăteşte cu spor de 100%, dacă nu se recuperează timpul lucrat în maxim 60 de zile, prin ore libere plătite. În acelaşi contract se prevăd cheltuieli sociale, cum ar fi „aniversări, sărbători religioase, zile dedicate copilului şi femeii”. Salariul este confidenţial, iar firma are dreptul de implementa „politici salariale echitabile, corecte şi transparente, precum şi a unor structuri salariale proprii în concordanţă cu principiile adoptate”, adică să dea salarii în funcţie de criterii obiective sau mai puţin obiective. La salariul de bază se pot adăuga adaosuri de acord, premii (minim 1,5% din fondul de salarii), cotă-parte din profit şi tichete de masă sau tichete-cadou.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • si cum ne place circul, au ales sa se porcaie in ziar in loc sa se intalneasca la masa pentru discutii.