Prima paginăSocial

Condiții mai bune pentru deținuți, cu bani norvegieni

Condiții mai bune pentru deținuți, cu bani norvegieni

Dimensiune text

 

Joi, 30 martie, începând cu ora 10:00, la Hotelul Decebal din Bacău a avut loc Conferința intermediară a proiectului „Consolidarea capacității penitenciarului pentru minori și tineri Bacău de a respecta instrumentele internaționale relevante privind drepturile omului”, proiect finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009 – 2014 și derulat în parteneriat cu Academia pentru personalul serviciilor corecționale norvegiene – KRUS, Penitenciarul Bjørgvin, Penitenciarul Bacău, Centrul de Detenţie Craiova, Centrul de Detenţie Brăila – Tichileşti şi Centrul Educativ Târgu Ocna.

La conferința intermediară a participat reprezentatul norvegian din cadrul Penitenciarului Bjørgvin, Asmund Steine, iar din partea română, reprezentanți ai Instituției Prefectului din județul Bacău, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, Curții de Apel Bacău, Inspectoratului de Jandarmi Bacău, Administrației Naționale a Penitenciarelor, directorii și membrii echipelor de proiect ale unităților partenere în proiect.

În cadrul proiectului au fost create 200 de locuri de deținere ce respectă standardele minime de patru metri pătrați pentru un deținut, a fost dezvoltat un program educațional și de recuperare psiho-socială, precum și un instrument de evaluare a riscului de recidivă pentru minori și tineri şi au fost îmbunătățite condițiile de lucru și competențele profesionale ale personalului din cadrul unităților care lucrează cu minorii și tinerii deținuți.

În urma lucrărilor de renovare și modernizare au rezultat 25 de camere cu 200 de paturi, 850 de metri pătrați de spațiu de odihnă, cu o medie de 4,25 metri pătrați/deținut. Curţile de plimbare au fost extinse până la 855 de de metri pătrați, cu o medie de 4,27 metri pătrați/deținut. În interiorul clădirii, au fost amenajate două birouri pentru educatori, două birouri pentru psihologi, două săli de mese, două birouri pentru supraveghetori, două birouri pentru șefi secție deținere, două cluburi pluridisciplinare (86 de metri pătrați) şi o sală de sport (47,48 metri pătrați). Fiecare cameră de deţinere are o baie de cinci metri pătrați şi un spațiu de depozitare de 0,9 metri pătrați.

„Valoarea totală a investiției ce include proiectarea, execuția și dotările este de peste 2.000.000 de euro (2.067.101,26 euro), iar lucrările de consolidare și modernizare s-au desfăşurat în perioada septembrie 2015 – februarie 2017. Mecanismul Financiar Norvegian 2009–2014 contribuie la reducerea disparităților economice și sociale din Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor de cooperare între statul donator (Norvegia) și statele beneficiare prin intermediul sectoarelor prioritare propuse. Programul RO23 își propune îmbunătățirea sistemului de servicii corecționale în concordanță cu documentele internaționale relevante cu privire la drepturile omului, dar și creșterea eficienței sistemelor penitenciar și de probațiune din România și se desfășoară în parteneriat cu Serviciile Corecționale Norvegiene”, a afirmat subcomisar Mădălina Mătăsaru, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bacău.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0