Prima paginăSocial

Concursul județean „Toamna în culori și imagini”, ediția a II-a

Concursul județean „Toamna în culori și imagini”, ediția a II-a

Dimensiune text

 

Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman va organiza, la finele acestei luni, a doua ediție a Concursului județean „Toamna în culori și imagini”. La prima ediție a acestui concurs au participat peste o sută de lucrări ale elevilor de la școli din municipiul Roman și din județul Neamț. Manifestarea se va finaliza vineri, 24 noiembrie, în sala de festivități a Colegiului Tehnic „Petru Poni”.

Consiliul Local Roman a aprobat pentru buna desfășurare a evenimentului alocarea, din bugetul local, a sumei de 500 de lei. „Pentru buna desfășurare acestor activități, respectiv pentru: confecționarea mapelor pentru comisiile de jurizare, a machetelor, realizarea CD-urilor, a diplomelor pentru elevii participanți, propun Consiliului Local al municipiului Roman să aprobe un sprijin financiar de 500 lei pentru acoperirea parțială a cheltuielilor cu organizarea Concursului județean «Toamna în culori și imagini»”, s-a arătat în expunerea de motive ce a însoțit proiectul de hotărâre aprobat de consilierii locali în ședința de marți, 7 noiembrie.

 

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0