Roman, Neamț
Căutare site

Comunicat de presă

Ionel Arsene, preşedinte PSD Neamţ:

„Impunerea unei marionete, a unui politician reciclat la preşedinţia organizaţiei din Neamţ arată cam cât le pasă celor de la conducerea PNL de nemţeni şi de binele lor”
„Neamţul a devenit un teren de experimente politice ale celor din PNL. Conducerea interimară a acestui partid este una care nu are vreun căpătâi. Nişte politicieni distribuiţi de partid doar pentru a le găsi un locşor în marea penelistă. Un asemenea domn paraşutat politic, care începe să aibă aere de mare lider judeţean este şi Mugur Cozmanciuc, cel care a fost ani la rândul umbra lui Relu Fenechiu. Un personaj politic controversat şi care nu a explicat încă multe dintre pagubele create pe la instituţiile statului, consideră de cuviinţă să îşi exprime punctele de vedere cu privire la PSD şi la persoana mea.

Un mic baron de Iaşi, mutat la Neamţ pentru a nu fi sfâşiat de către haita liberală după condamnarea protectorului său, scoate capul în lume încercând să demonstreze verticalitate politică. Migratorului politic interjudeţean, Mugur Cozmanciuc, nu îi pot răspunde decât în modul în care îl caracterizau chiar cei din organizaţia Iaşi, din care face parte cu acte în regulă: nu are veleităţi de lider de filială. Și ar trebui să îl întrebe pe colegul său Dangă de la Iaşi să îi ofere mai multe detalii.

PNL dovedeşte că nu dă doi bani pe judeţul Neamţ. Impunerea unei marionete, a unui politician reciclat la preşedinţia organizaţiei din Neamţ arată cam cât le pasă celor de la conducerea PNL de nemţeni şi de binele lor”
.

 

Deputat Ionel Arsene,

preşedinte PSD Neamţ

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.