06.10.2015
Compania Județeană APA SERV S.A. invită cetățenii din Roman şi Săbăoani să se racordeze la noile rețele de canalizare
În cadrul contractului CL4
“Extinderea rețelelor de canalizare în Roman şi Săbăoani’’ s-au realizat lucrări de extindere a rețelei de canalizare în Roman pe 34 de străzi, iar în Săbăoani pe 29 de străzi.
Pentru a beneficia de serviciul de colectare apă uzată în condiții de siguranță, îi invităm la sediul companiei, din Roman, str. Ştefan cel Mare, nr.259, pe toți locuitorii care doresc racordarea la rețeaua publică de canalizare, pentru efectuarea demersurilor necesare încheierii contractului de furnizare a serviciului.
Proiectul Major “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ”, proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin POS Mediu, este implementat de operatorul regional de alimentare cu apă şi canalizare, Compania Judeţeană APA SERV S.A., şi are ca principal obiectiv îmbunătăţirea calităţii mediului şi a condiţiilor de viaţă ale populaţiei prin extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare şi reabilitarea infrastructurii neadecvate şi perimate din sectorul de apă şi apă uzată, în vederea respectării standardelor Uniunii Europene şi româneşti.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol