Roman, Neamț
Căutare site

Comuna Săbăoani a pierdut o mie de locuitori

În ultimii ani, una din cele mai afectate comune de plecarea tinerilor la muncă în străinătate a fost comuna Săbăoani.

 

 

Numărul mare al celor care muncesc în străinătate a dus, de-a lungul timpului, la apariția a numeroase construcții noi, dar a dus și la scăderea populației comunei, pentru că mulți s-au stabilit în țara în care lucrează.
Potrivit primarului Valeria Dascălu, criza financiară din ultimii ani i-a afectat în mod serios și pe cei care au plecat la muncă în străinătate, acest lucrul reflectîndu-se atît în numărul autorizațiilor de construcții eliberate, cît și în numărul caselor neterminate.
„La recensămîntul din 2002, comuna noastră avea circa 11.600 de locuitori. La recensămîntul de anul trecut, aveam 10.600 de locuitori. Acest lucru se datorează faptului că aproxumativ o mie de persoane s-au mutat definitiv în străinătate. Lucrurile nu merg bine nici acolo, din cauza crizei. Avem în jur de 3.000 de locuitori care lucrează cîteva luni pe an în străinătate, dar refuză să se întoarcă definitiv, sperînd că vor veni vremuri mai bune. Faptul că nu le merge bine se reflectă și în numărul de autorizații de construcții noi. Anul trecut, s-au eliberat 80 de autorizații de construcție, în scădere cu 25% față de 2010. În anii trecuți eliberam peste 200 de astfel de autorizații. Mulți își construiesc case, dar nu mai apucă să le termine, din lipsa banilor„, a apreciat primarul Valeria Dascălu.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.