În patrimoniul bisericii există, pe lângă obiecte de cult, și obiecte din aur și argint.
Bunurile mobile și imobile ale lăcașurilor de cult din România au fost dintotdeauna un dosar închis pentru publicul larg. Atitudinea rezervată a Bisericii Ortodoxe Române față de patrimoniul său nu este de dată recentă.
„Biserica Ortodoxă Română s-a pliat întotdeauna după putere, începând din perioada Bizanțului„, explică profesor doctor Doru Mihăescu, membru al Academiei Române, fiul academicianului Haralambie Mihăescu. Dacă, în prezent, ctitoria unei biserici se face din banii credincioșilor și din fonduri de la stat, în trecut finanțatorii construcției bisericilor erau doar moșierii.
În inventarul lăcașurilor de cult din Eparhia Roman există multe bunuri mobile, altele decât obiectele de cult. Care sunt acestea și în ce număr sunt necunoscute pe care numai Arhiepiscopia Romanului și Bacăului le știe.
Tezaur recuperat de regretatul Nicolae Toderici
Biserica „Sfântul Gheorghe” din Roman, de exemplu, păstrează obiectele cu valoare istorică deosebită. „Vornicul Grigore Done a fost finanțatorul principal al Bisericii «Sfântul Gheorghe» din Roman, al cărei plan îl adusese de la Odessa și îl încredințase unui foarte bun arhitect și constructor de origine germană, rezultatul fiind o operă remarcabilă, ce impresionează și astăzi prin armonie, inventivitate și soliditate. Originar din Basarabia, Done s-a refugiat în Moldova la vest de Prut, ca urmare a anexării acestui teritoriu de către Imperiul Rus, în anul 1812. Prezența sa la Roman este atesată în anul 1818. La 1 octombrie 1825 a cumpărat casa din apropierea Bisericii «Sfinții Voievozi» din Roman, imobil în stil neoclasic, construit în jurul anului 1800, care a ajuns, mai târziu, în proprietatea familiei Celibidache și în care s-a născut, în anul 1912, marele dirijor, compozitor și filosof al muzicii Segiu Celibidache„, spune profesorul Doru Mihăescu, autorul monografiei bisericii.
În anul 1897, Biserica „Sfântul Gheorghe” avea în proprietate terenuri și imobile atât în Roman, cât și în comunele Bozieni, Săcăleni și Mărmureni, dăruite bisericii de boierul Manole Cilibiu, un alt donator al bisericii, a cărui casă, donată de moșier Bisericii „Sfântul Gheorghe”, există și astăzi în oraș și în care funcționează Asociația filantropică „Sfântul Gheorghe” din Roman.
Pe lângă cărți și icoane cu valoare istorică, biserica avea în inventar sfeșnice, candele, policandre, dar și obiecte din aur și argint. „Tezaurul a fost recuperat, după 1989, de către regretatul preot Nicolae Toderici, parohul bisericii, un om deosebit, îndrăgit de romașcani pentru bunătatea lui„, a spus profesorul Doru Mihăescu.
Între obiectele menționate în procesul verbal nr. 39 din 13 octombrie 2005 se numără o salbă de monede din aur, datând din secolele XV – XIX, păstrate la Banca Națională a României, serviciul „Metale prețioase” – monezi emise în Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Otoman, cu un conținut de aur cuprins între 3,441 și 16,956 grame moneda, două brățări, din care una cu două perle și un rubin, cu un conținut de 11,420 grame aur, un colier incomplet și un fragment de colier cu o greutate de 49,117 grame aur, o verighetă, un inel cu perlă și o broșă cu un conținut de 7,425 grame aur.
„Toate aceste bunuri provin din donații. Dacă ele mai există sau nu, eu nu am cunoștință. Știu doar că părintele Nicolae Toderici a dorit să lase ceva în urma lui, dar a trăit într-o lume care nu s-a potrivit cu el, fiind, practic, alungat din biserica căreia i s-a dedicat trup și suflet atâția ani„, a spus profesorul Doru Mihăescu.
Părintele Todirici, Dumnezeu să-l odihnească, s-a stins în urmă cu doi ani, dacă nu mă-nşel, la el acasă, acolo, la moţi… Vrednic tare părintele, mare iubitor de Dumnezeu şi de oameni, îmi aduc aminte cu drag de sfinţia sa 🙂 Păcat că Dl. Mihăescu a rostit adevărul pe jumătate, ce-l costa să spună şi CINE i-a pus în faţă cererea de demisie şi, mai ales, cu ce ton şi cu ce vorbe i s-a vorbit vrednicului părinte în acele clipe… Făptaşul este printre noi, respectat nevoie mare ! Şi încă ceva: mai trebuie menţionat şi faptul că foarte multe lucrări din incinta complexului eparhial s-au făcut pe vremea cînd părintele Todirici era vicar… Mîine, poimîine, înfloreşte liliacul, însă tufele acelea mari din curtea Bisericii Sfîntul Gheorghe au rămas amintire, liliacul din care părintele împărţea flori cu atîta dragoste, a fost şi el extirpat… Doar că, din fericire, în istorie intră, ÎNTOTDEAUNA, martirii şi nu călăii acestora 🙂 Dumnezeu să-l aibă în pază…
OAMENI ca parintele TODIRICI, nu cred ca se vor mai naste! A fost un DARUITOR! Ne-a dat tuturor din caldura sufletului sau. Predica simplu ,dar il simteai in sufletul tau. Tin minte cu cata dragoste ne povestea cum s-a rugat la Mormantul Sfant pentru fiecare dintre noi , dupa locul in care stateam fiecare in biserica.Cunostea nevoile fiecarui enorias, iar cand se facea vreo colecta pentru ajutorarea celor aflati in suferinta ,ne ruga sa nu dam tot si sa ne lasam pe noi insine in suferinta. ,,Are biserica bani!,, le spunea multora din parohie.Toti enoriasii stiu si stiau de comoara de la SF. Gheorghe, pentru ca parintele nu a facut din asta un secret.
Eu zic ca insusi parintele a fost o COMOARA, cu viata modesta ,dar cu inima de aur!
frumoase cuvinte la adresa parintelui TODIRICI dar rusinos este faptul ca in biserica nu mai’ vrea ‘nimeni sa-l mai pomeneasca ,cred ca de frica actualului paroh .
Foarte frumoase cuvinte ati scris despre parintele TODERICI si mai apoi cel ce l-a facut sa plece la fel va fi si el izgonit
D-zeu sa-l ierte si noi sa-l pomenim.
Ana, nu gindesti crestineste!