Administrația Națională de Meteorologie a actualizat marți avertizarea emisă la începutul săptămânii, prelungind intervalul în care întreaga țară va fi afectată de vreme rea până joi seară.
Conform meteorologilor, de marți, 4 iunie, ora 10, până joi, 06 iunie, ora 23, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.
În intervalul marți, 4 iunie, ora 10 – miercuri, 5 iunie, ora 3 (COD GALBEN), în cea mai mare parte a țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 – 25 l/mp și pe arii restrânse 30 – 50 l/mp.
Marți, 4 iunie, între orele 10 – 21 (COD PORTOCALIU), în Moldova, precum și în nord-estul Munteniei va ploua abundent și torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 – 50 l/mp și izolat 60 – 80 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza acest mesaj prin avertizări de vreme severă imediată: http://www.meteoromania.ro/avertizari/ .
Comentarii