Roman, Neamț
Căutare site

Cod galben și cod portocaliu de vânt puternic și ploi, cu ninsori în zona de munte, până miercuri seara

Cod galben și cod portocaliu de vânt puternic și ploi, cu ninsori în zona de munte, până miercuri seara

 

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, avertizări de tip cod portocaliu și cod galben, pentru întreaga țară, vizând intensificări ale vântului și ploi, cu ninsori viscolite la munte, până miercuri seară.

Conform meteorologilor, de marți, 23 octombrie, ora 22 – până miercuri, 24 octombrie, ora 22 (COD GALBEN), la munte, îndeosebi la peste 1.500 de metri altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. La peste 1.800 de metri vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marți spre miercuri (23 spre 24 octombrie) mai ales în Carpații Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură.

În noaptea de marți spre miercuri (23 spre 24 octombrie), în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65 – 70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp. În cursul zilei de miercuri, 24 octombrie, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării.

Joi, 24 octombrie, între orele 12 – 19 (COD PORTOCALIU), în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu vântul va avea intensificări susținute, cu rafale în general de 80 – 90 km/h.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.