Administrația Națională de Meteorologie a actualizat marți avertizarea de vremea rea emisă la începutul săptămânii, pentru cea mai mare parte din țară, prelungind până miercuri dimineață intervalul în care țara noastră va fi afectată de fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ.
Conform meteorologilor, în intervalul marți, 23 august, ora 10:00 – miercuri, 24 august, ora 10:00 (COD GALBEN), vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp și pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.
În intervalul marți, 23 august, ora 10:00 – miercuri, 24 august, ora 10:00 (COD PORTOCALIU), în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul Banatului, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40 – 50 l/mp și pe arii restrânse de peste 60 – 80 l/mp.
Meteorologii atrag atenția că marți și miercuri (23 și 24 august) în sud-estul țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local va fi caniculă, temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19 – 21 de grade. În a doua jumătate a săptămânii, disconfortul termic va fi în creștere și în restul țării.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol