Administrația Națională de Meteorologie emis miercuri o atenționare de tip cod galben, pentru cea mai mare parte a țării, inclusiv județul Neamț, pentru ziua de miercuri, vizând manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate.
Conform meteorologilor, în intervalul miercuri, 19 iunie, ora 10 – joi, 20 iunie, ora 23, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 – 40 l/mp. Disconfortul termic se va menține ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Miercuri, 19 iunie, între orele 12 – 23 (COD GALBEN), în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40 – 60 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza acest mesaj prin avertizări de vreme severă imediată: http://www.meteoromania.ro/avertizari/.
Comentarii