În municipiul Roman a luat ființă, la finalul anului trecut, clubul de dans „Step Up Adamas”. După o activitate de doar opt luni, instructorii și întemeietorii clubului „Step up”, Teodor Avîrvarii și Andreea Dobrea, au reușit să pună bazele unei mici comunități în orașul nostru, împărțind împreună iubirea față de dans.
„«Step Up» oferă o varietate de cursuri copiilor de la trei ani în sus – dans sportiv, dans modern, urban dance, participând la diferite festivaluri, concursuri și reprezentații. De asemenea, «Step Up» este singurul club de dans din Roman care oferă cursuri de dans pentru adulți, cu care ne mândrim, deoarece au participat în ultima lună la două concursuri”, afirmă inițiatorii clubului de dans Step Up.
Săptămâna trecută, pe 1 iunie, clubul „Step Up Adamas” a sărbătorit Ziua copilului în pași de dans, alături de grupele de dansatori din cadrul clubului sportiv „Step Up” din Roman, cât și de perechi și grupe de performanță din cadrul Academiei de Dans Adamas din Bacău. Acest mic spectacol s-a desfășurat în aer liber, pe scena Complexului de agrement „Moldova” din Roman (foto), unde cei prezenți s-au bucurat de vremea frumoasă. Copiii au fost premiați cu diplome și medalii pentru prestația lor de pe scenă, iar în final au organizat un flashmob la care au dansat toți cei prezenți.
Teodor Avîrvarii este instructor de dans sportiv, predând atât copiilor, cât și adulților. De-a lungul timpului, a antrenat perechi care au participat la concursuri și campionate naționale, având rezultate remarcabile. Activitatea sa în dans a început încă de la vârsta de șapte ani, obținând numeroase clasări în finale, pe podium, la diverse competiții și campionate naționale. Își dorește ca dansul sportiv să prindă aripi și în Roman, creând campioni cu care orașul să se mândrească.
Andreea Dobrea este instructor de street dance de cinci ani și practică dansul de zece ani. Ea spune că, de-a lungul anilor, a încercat să le ofere cursanților săi o viziune cât mai clară a ceea ce poate transmite dansul, considerând că este cea mai ușoară cale de exprimare.
„Mereu am procedat și am progresat plecând de la ideea că trebuie să ai încredere și să acționezi ca și cum ar fi imposibil să eșuezi. În prezent, antrenez cinci grupe, dintre care una de performanță, și mă pregătesc pentru a reprezenta România, pe 21 iulie, la Europe Street Dance Cup, în Italia, secțiunea solo peste 18 ani. Îmi doresc ca street dance-ul să crească și în Roman. Este în stil nou, pe care vreau să îl introduc printre copiii de aici și să creez o comunitate de street dance, care, la un moment dat, să ajungă să concureze la competițiile naționale”, afirmă Andreea Dobrea.
Clubul „Step up Adamas” Roman și-a început activitatea din data de 3 octombrie 2021, oferind cursuri de dans – dans modern, dans sportiv, urban dance -, atât copiilor, cât și adulților. De asemenea, clubul pune la dispoziție atât momente pentru diverse evenimente, cât și coregrafii pentru dansul mirilor. Pe reprezentanții „Step up Adamas” îi puteți găsi în pietonal Ștefan cel Mare, blocul M7 parter, sau la numerele de telefon: 0757 873.424 sau 0745 703.282 Mai multe detalii despre activitatea clubului puteți găsi și pe pagina: www.facebook.com/step.up.adamas.roman.
Foto: Step Up Adamas Roman
Comentarii