Cele mai citite cărţi sunt cele adresate tinerilor, multe dintre ele fiind şi ecranizate.
În Roman, în topul cumpărătorilor de carte rămân tinerii. Ca popularitate, cartea „Cincizeci de umbre ale lui Grey” ocupă un loc fruntaş. Foarte mediatizată, cartea scrisă de autoarea britanică E. L. James face parte din trilogia „Cincizeci de umbre ale lui Grey”, populară la nivel global, iar succesul cărţii a adus, în acest an, o ecranizare a acesteia. Mulţi tineri, văzând trailer-ul filmului, au dat buzna în librării să-şi achiziţioneze cartea, care are un succes destul de mare în rândul acestora. Vânzările cele mai ridicate au fost în perioada decembrie – ianuarie, când în Roman s-au achiziţionat aproximativ 20 de cărţi. „Am avut persoane care şi-ar fi dorit să achiziţioneze cartea «Cincizeci de umbre ale lui Grey», însă aceasta era demult epuizată din stoc”, spune Ivona Lungu, librar la librăria Alexandria.
Cei mai mulţi dintre cumpărătorii de astfel de cărţi sunt elevii şi studenţii. Foarte multe dintre cele care au fost ecranizate au o cotă ridicată de popularitate în rândul tinerilor romaşcani. În topul celor mai vândute cărţi se mai regăsesc cele din seriile „Stăpânul inelelor”, „Jocurile foamei” sau din saga Amurg, o serie de cărţi, pentru tineri, despre vampiri. Ca lectură suplimentară, elevii mai cumpără cartea lui John Green, „Sub aceeaşi stea”.
În rândul persoanelor mature, foarte populară a fost cartea preşedintelui Klaus Iohannis, „Pas cu pas”. Se citesc foarte mult şi cărţile părintelui Arsenie Boca, cărţi cu reţete culinare, cu diete, romane poliţiste şi cele despre dezvoltarea personală. Ce nu se mai cumpără, însă, deloc, sunt clasicii.
Numărul cumpărătorilor de carte diferă de la librărie la librărie. Fiind cu tradiţie în oraşul Roman, librăria Cezar Petrescu are un număr ridicat de cumpărători.
„Avem aproximativ 100 de persoane care achiziţionează zilnic cărţi şi produse de papetărie, însă numărul celor care ne vizitează librăria este mult mai mare”, ne declară Elena Perju, librar.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol