Cetățenii sunt invitați să propună proiecte de dezvoltare a Romanului, până în luna mai

HomeSocial

Cetățenii sunt invitați să propună proiecte de dezvoltare a Romanului, până în luna mai

Și în acest an, administrația publică locală lansează invitația tuturor romașcanilor de a se implica activ în dezvoltarea orașului, prin proiectul de bugetare participativă, ajuns la a cincea ediție. Astfel, începând din data de 3 aprilie, romașcanii pot propune proiecte pe care le doresc a fi realizate în oraș. Valoarea bugetului propus de Primărie în anul 2023, în cadrul procesului de bugetare participativă pentru proiectele selecţionate, a crescut la 250.000 lei.

Astfel, prin intermediul campaniei denumite „Pentru Roman”, cetățenii se pot implica pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a unei sume din bugetul local și realizarea viitoarelor proiecte ale municipalității. Sunt încurajați să se implice în procesul de bugetare participativă toți cetățenii care au interes în dezvoltarea municipiului Roman și au împlinit vârsta de 18 ani. Persoanele care doresc să propună proiecte trebuie să aibă domiciliul sau reședința în municipiul Roman.

„Ca în fiecare an, în această perioadă sunt pregătite câteva activități de finanțare publică și una dintre cele mai importante este bugetarea participativă, a cincea ediție, numită sugestiv «Pentru Roman», în cadrul căreia cetățenii se pot implica activ pentru propunerea de proiecte viitoare pentru comunitate. Începând de luni, 3 aprilie, și până pe data de 2 mai, romașcanii pot depune proiecte, care trebuie să se încadreze într-unul dintre cele cinci domenii de interes. Anul acesta, suma alocată programului a fost actualizată, majorată de la 200.000 la 250.000 de lei, având în vedere că și prețurile și cheltuielile s-au majorat în această perioadă. Toate aceste detalii se găsesc și pe site-ul Primăriei Roman, iar toți cei care doresc să participe sau au nevoie de anumite informații în acest sens sunt rugați să ne contacteze”, a precizat primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei.

Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze într-unul din următoarele domenii, pentru obiective care sunt în administrarea municipiului Roman: infrastructură stradală – alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale; amenajare de spații verzi și locuri de joacă; amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.); infrastructură socială, culturală, educațională, de sănătate; Smart City. Proiectele identificate și propuse de romașcani, validate de autoritatea locală, vor fi supuse unui proces de votare pentru asigurarea reprezentativității rezultatelor, apoi asumate de municipiul Roman și implementate.

Depunerea proiectelor se poate face în perioada 3 aprilie – 2 mai. În perioada 3 – 9 mai, Comisia de evaluare va analiza proiectele și va solicita, în cazul în care consideră necesar, clarificări aplicanților, apoi va asigura introducerea modificărilor necesare în propunerile de proiect și va afișa lista proiectelor eligibile ce vor fi supuse votului cetățenilor. În perioada 10 – 25 mai, cetățenii sunt invitați să voteze pe site-ul Primăriei propunerile eligibile de proiect, proiectul câștigător urmând a fi anunțat în data de 30 mai. Detalii despre campania de bugetare participativă „Pentru Roman” 2023 pot fi găsite pe site-ul Primăriei Roman, la acest link: https://primariaroman.ro/2023-pentru-roman-bugetarea-participativa/.

Anul trecut, cinci proiecte au fost depuse de cetățeni în cadrul ediției 2022 a bugetării participative, iar proiectul care a întrunit cel mai mare număr de voturi pentru a fi implementat de Primărie a fost cel privind modernizarea Aulei „Garabet Ibrăileanu” a Colegiului Național „Roman-Vodă”.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0