Cetatea Muşatină şi ale ei Zidiri

Depăşind, cu un deceniu, cele şase secole de atestare documentară, urbea muşatină a Romanului se alătură, tot mai mult, la oraşele importante ale prezentului, nu numai prin răbojul său încărcat de vreme, sau prin revărsarea impresionantă de oameni deosebiţi în toate domeniile de creativitate, ci şi prin nenumăratele sale zidiri, înălţate în ultimele două veacuri, zăgăzuind în ele meşteşug manolic şi mărturie stilistică. Și Cronos, ca şi celelalte Zeităţi ale războiului au poposit, de multe ori, cu forţa lor distructivă peste aceste meleaguri, încărcate de istorie şi de sîngele vărsat pentru ea, dar multe din întruchipările în piatră ale oraşului s-au păstrat pînă azi, înfruntînd arşiţa verilor şi viscolul unor ierni străbune, asemeni unor bunici care, aşezaţi pe prispa timpului, ne aşteaptă cuminţi să sporovăim cu ei în tăcere.

Aşezarea muşatină dintre Moldova şi Siret şi-a găzduit cetăţenii cu ospitalitate, dăruindu-le din plin şi interioare primitoare, învăluite în intimitate şi căldură, dar şi exterioare diverse, bogate în proporţii şi ornamentări, care voiau să aducă aminte privitorilor că cea mai veche artă a omenirii – arhitectura – a cunoscut şi aici o eflorescenţă, ale cărei petale – stilurile – se regăsesc, aproape în totalitate, în aceste înşiruiri împietrite ale oraşului. O trecere mai atentă pe cîteva străzi, doar, te convinge de existenţa acestui Album, ale cărui file s-au detaşat din întregul tipografic şi au fost aşezate, mai aproape sau mai departe de stradă, în spatele a cîte unui gard. E o răsfoire la pas a Albumului de mai sus, tăcută ca gînd şi cu tropăire de drumeţ, la capătul căreia ajungi, de fapt, la sfîrşitul unei treceri prin istoria Arhitecturii.

Totul a pornit de la o Cetate medievală şi cîteva zidiri ale aşezării, urmate apoi de generaţii repetate şi trecătoare, de oameni şi de zidirile lor, pe care neiertătoarea trecere a timpului le-a secerat. Și protoplasma, ca şi pereţii, se adună, la început, în plăsmuiri frumoase, pentru ca mai tîrziu, o aceeaşi devenire să le dărîme. Doar unele din ele, înfipte mai adînc în dăinuire, ni se dăruiesc privirii noastre şi acum. Numeroase lăcaşuri de închinăciune, de la romanic şi gotic, la bizantin şi contemporan, te întîmpină destul de des. Diversitatea de culte a generat şi ea o multitudine de formule arhitectonice, stilul ebraic şi armenesc alăturîndu-se celui lipovenesc sau adventist.

Construcţiile laice, instituţii sau vechi case boiereşti, unele dinaintea primului război mondial, altele ridicate sub ochii noştri, şi-au îmbrăcat şi ele exteriorul în înveşmîntări diverse, renaşterea alternînd cu barocul, iar clasicul, cu cel brîncovenesc. Ca un unicat pentru Roman, undeva, pe o stradă centrală, se întîlneşte o clădire modestă, construită în maniera lui „Art Nouveau”, sau „Stil 1900”, formulă în care este zidit şi Cazinoul din Constanţa, ca şi „Palatul Culturii” din Tîrgul Mureş. Spiritul contemporan e prezent în multe locuri, de la cubism şi avangardism, pînă la eclectismul care domină, mai ales, la zidirile de azi.

Deci un Roman-Album, un Muzeu viu de Arhitectură europeană, ceea ce conferă oraşului nostru un farmec deosebit. De aceea, poate, am propus, nu de mult, conducerii oraşului şi „Muzeului de Istorie şi de Artă” al Romanului să se oprească şi la aceste valori şi să treacă, de la primăvară încolo, la fructificarea lor superioară. Prezenţa unor tăbliţe de semnal, aşezate mai spre stradă şi raportate la cea mai reprezentativă clădire în unul din cele peste cincisprezece prototipuri stilistice ar permite romaşcanilor, ca şi vizitatorilor, să preţuiască pe viu această Grădină de piatră a Meşterului Manole. Cum e regula pe planetă, formula eclectică predomină, dar descompunerea vizuală a acestor însemnări de stiluri în „elementele lui Mendeleev” îmbogăţeşte şi mai mult viziunea oricui asupra destinului istoric al Arhitecturii.

„Ave Roman”, tu Cetate istorică a atîtor încetăţuiri ale frumosului împietrit.

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna decembrie 2002