HomeActualitateRoman

Cerşetori cu diplomat

36 de persoane au fost amendate de poliţiştii locali pentru că cereau donaţii în numele unor organizaţii nonguvernamentale. Poliţiştii locali avertizează populaţia că astfel de practici sunt ilegale. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru înşelătorie în cazul unor persoane care cereau bani în numele unui copil decedat.

În ultimii ani, un fenomen îngrijorător a început să ia amploare : oameni din toate colţurile ţării pretind că sunt membri ai unor organizaţii nonguvernamentale şi cer bani de la populaţie pentru diverse cauze aşa-zis nobile. Poliţiştii locali, dar şi cei de la Poliţia Naţională, avertizează că astfel de practici sunt ilegale. Aşa se face că unii romaşcani de bună credinţă, dar naivi, ajung să umfle buzunarele unor escroci care nu au nici cea mai mică intenţie de a face o faptă bună.

Bani din naivitatea altora

Mulţi romaşcani s-au obişnuit să fie abordaţi pe stradă de câte o persoană sau grupuri care le cer puţină atenţie. Au legitimaţie în piept şi chitanţierul în mână, sunt insistenți, spun povești emoționante sau relatează drame sfâșietoare, pentru care prezintă și poze care ar stoarce lacrimi și unui om cu inimă de piatră. Pentru cei care îşi fac timp să asculte, personajele se prezintă politicos, scot dintr-un diplomat sau mape elegante fotografii cu adolescenţi sau copii despre care susţin că sunt grav bolnavi şi că au nevoie urgentă de operaţie, astfel că orice ajutor financiar e bine venit. De cele mai multe ori, presupuşii copii sunt din alte colţuri ale ţării, cum ar fi Vaslui, Târgu Mureş, Ploieşti, Piteşti, Bacău, Suceava. Din păcate, nu puţini sunt cei care cad în plasa acestor poveşti lacrimogene, iar fenomenul ia amploare în fiecare an. Dacă, în 2011, poliţiştii de la Poliţia Locală Roman au sancţionat contravenţional zece astfel de presupuşi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, anul trecut numărul lor a ajuns la 36. Prin Hotărârea Consiliului Local 20/2009, aceste persoane sunt obligate să se prezinte la primărie şi să solicite autorizaţie pentru a putea strânge donaţii. Cei mai mulţi, însă, nu o fac, iar în momentul în care sunt surprinşi de patrulele poliţiştilor, declară doar verbal că sunt reprezentanţi ai unor organizaţii nonprofit. Când vine vorba de a o dovedi cu documente, nu pot face acest lucru.cersetori2

„Ei au obligaţia să se prezinte la Primărie pentru a solicita autorizaţie, dar nimeni din cei surprinşi că cereau donaţii pe stradă nu avea această autorizaţie şi nici documente care să justifice că face parte dintr-o instituţie non-profit. Anul trecut am sancţionat 36 de persoane care cereau, nejustificat, donaţii. Au fost cazuri în care cereau bani pentru construirea de biserici, de clădiri de cult, pentru copii cu diverse fracturi sau boli ce necesită intervenţii chirurgicale urgente şi foarte costisitoare. Noi nu am dat niciunei persoane autorizaţie pentru acest lucru. În general, locurile cele mai frecventate de aceştia sunt în apropierea supermarketurilor, cum ar fi Lidl, Kaufland, dar şi Piaţa Centrală sau Bazarul. Pe toţi i-am amendat cu câte 500 de lei, iar dacă ei continuă această practică ilegală, avem posibilitatea să-i amendăm cu aceeaşi sumă din jumătate în jumătate de oră. Și nimeni nu riscă acest lucru, mai ales că, dacă alege să nu plătească amenda, aceasta se transformă în debit”, a precizat directorul Poliţiei Locale Roman, Daniel Cazacu.

„Din punct de vedere legal, ei nu au obligaţia să se prezinte la noi la poliţie, ci numai la administraţiile locale. Dacă, însă, la verificările poliţiştilor în teren, se constată nereguli, atunci se pot lua măsuri. Chiar recent, pe raza judeţului Neamţ au fost depistate mai multe persoane care cereau bani pentru un copil despre care susţineau că este grav bolnav, iar după verificări s-a constatat că băiatul era decedat de mai mult timp. În cauza respectivă s-a întocmit dosar penal pentru înşelăciune”, a precizat subinspector Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.

Sfatul autorităților este ca, în astfel de cazuri în care persoane sau organizaţii solicită donaţii, să fie contactată Poliţia Locală, la numerele de telefon 0233.740.710 sau 0233.984 (apel gratuit), pentru că foarte multe astfel de strângeri de fonduri sunt, de fapt, ilegale.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • cobe 11 ani ago

    si ce treaba au gardienii publici in aceste fapte ??? auzi ,politia locala care nu a prins nici-un hot ce politie este ???