Roman, Neamț
Căutare site

Pescari cercetați de polițiștii de la Ion Creangă, pentru pescuit ilegal

Pescari cercetați de polițiștii de la Ion Creangă, pentru pescuit ilegal

La data de 9 februarie, în intervalul orar 08:00 – 12:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au desfășurat activități specifice privind prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice de către participanții la trafic, respectiv prevenirea și combaterea delictelor silvice – produse nelemnoase, informează IPJ Neamț.

Pe timpul desfășurării acțiunii, au fost legitimate 21 de persoane și au fost verificate 15 autovehicule. Totodată, polițiștii au constatat două infracțiuni în flagrant delict, doi bărbați, cu vârste de 47, respective 48 de ani, ce se aflau în apropierea malului râului Siret, desfășurând activități de pescuit, având asupra lor aproximativ 2,5 kilograme de somn.

În cauză se continuă cercetările cu privire la pescuitul cu japca, cu ostia, cu sulița, țepoaica sau cu orice alte unelte sau scule neautorizate, prin greblare sau harponare, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.