Prima paginăSocial

Cercetaşii din Pildeşti educă, prin joc, în Ziua Trecerilor

Cercetaşii din Pildeşti educă, prin joc, în Ziua Trecerilor

Dimensiune text

 

 

Duminică, 14 octombrie, a reprezentat ziua care a marcat prima întâlnire oficială de la deschiderea noului an cercetășesc a cercetașilor din cadrul Centrului Local „Adormirea Maicii Domnului” din Pildești.

Astfel, prima activitate prin care s-a ales să se marcheze drumul spre o nouă aventură într-un spirit cercetășesc a fost reprezentată de Marea Trecere. Aceasta descrie momentul când cercetașii din clasa a IV-a, respectiv de clasa a IX-a trec în următoarea etapă a progresului lor, ajungând de la ramura lupișorilor la cea a temerarilor (11-14 ani) sau de la cea a temerarilor la cea a exploratorilor (15-18 ani).

Prima parte a acestei activități a fost una prin care cei mai mari, exploratorii, alături de liderii și seniorii pildeșteni, au promis, odată cu apariția soarelui pe cer, că vor face tot ce le va sta în putință pentru a respecta promisiunea făcută în acele clipe solemne. Aruncarea nodului de la eşarfă în apa curgătoare a Moldovei a marcat, simbolic, finalul unei etape fericite care a durat patru ani; primirea nodului de piele îi va însoţi în continuare până ce îşi vor asuma responsabilitatea de lideri.

Apoi, pe parcursul zilei, cercetașilor de clasa a IX-a li s-au alăturat și cei mai mici de la ramura lupișorilor (de la clasa I până la clasa a IV-a) și cei de la ramura temerarilor (de la clasa a V-a până la clasa a VIII-a). O sută de cercetaşi din toate vârstele au participat împreună la un joc complex, fiind împărțiți în patrule mixte, organizat de liderii și seniorii centrului, având ca tematică „Povestea lui Harap-Alb”. Scopul acestui joc a fost de a oferi copiilor anumite provocări care să le dezvolte latura fizică, afectivă, de lucru în echipă, comunicare, prin participarea la un sistem circular de ateliere unde s-au întâlnit cu prietenii lui Harap-Alb. Astfel, timp de două ore, copiii au fost gata oricând și plini de voie bună pentru a duce la bun sfârșit aceste provocări. După finalizarea jocului, a urmat o probă specială pentru cei din clasa a IV-a și a IX-a, care a marcat trecerea în următoarea etapă. Activitatea a continuat cu marea răsplată, timp în care ei au conștientizat cât de importante sunt colaborarea și lucrul în echipă.

Așadar, scopul „trecerilor” de duminică a fost de a le arăta și de a-i face pe cercetași să descopere importanța procesului în care ei sunt actorii principali, să realizeze faptul că odată ce înaintează în vârstă apar noi aventuri, dar și nevoia de a ști mai multe, este mai mare.

A consemnat Diana Mîrţ,
Cercetașii României – Centrul Local „Adormirea Maicii Domnului” din Pildeşti

 

 

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0