HomeSocialReligie

Centrul Eparhial Roman a dat undă verde la calendarele pentru 2014

Credincioşii sunt sfătuiţi să le achiziţioneze din parohii şi de la magazinele specializate din eparhiile Roman şi Bacău.

PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului s-a întâlnit joi, 7 noiembrie, cu jurnaliştii romaşcani cu scopul de a prezenta noul calendar creştin-ortodox pentru anul 2014. La întâlnire a participat şi preotul Constantin Gherasim, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei. „Calendarul bisericesc urmăreşte un scop anume, acela ca oamenii să-şi adapteze activităţile după timpul liturgic. Ținând ritmul calendarului urcăm, din punct de vedere spiritual, o treaptă în plus către cunoaştere şi către asemănarea cu Dumnezeu”, a spus PS Ioachim Băcăuanul.

Pentru nevoile practice ale credincioşilor, au fost editate trei calendare: foaie, cu foi şi sub formă de agendă. „A fost păstrată forma clasică a calendarului pentru credincioşii din mediul rural”, a explicat episcopul-vicar.

Din calendar aflăm că 2014 va fi închinat Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi Anul Sfintei Spovedanii şi Sfintei Împărtăşanii. Calendarele cuprind într-o formă concentrată anumite rânduieli bisericeşti: zilele de post, perioadele când nu se fac nunţi în 2014 şi 2015. O noutate în calendar este aceea că Sfântul Sinod a stabilit câteva sărbători importante: Ziua Naţională a Familiei (11 mai), Duminica părinţilor şi copiilor (1 iunie), Duminica românilor migranţi (17 august), Rugăciune pentru mediu (1 septembrie), Ziua Bibliei (13 noiembrie). Din calendare nu au fost omise conturile bancare în care credincioşii pot contribui cu bani pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala „Mântuirii Neamului” pe care Sfântul Sinod doreşte să o finalizeze în 2018. „În calitate de coordonatori ai vieţii bisericeşti, ne preocupă mântuirea credincioşilor noştri, stabilitatea lor în credinţă şi informarea lor corectă, de aceea îi sfătuim să procure acest calendar numai de la parohii şi de la magazinele noastre autorizate care funcţionează cu binecuvântarea noastră, a ierarhului. Unii îi duc în eroare pe credincioşi, fac şi ei o formă de calendare, dar acestea sunt greşite”, a precizat PS Ioachim Băcăuanul.ioachim bacauanul

Calendarul foaie costă 5 lei, iar celelalte două variante, 6 lei. „Toate sursele financiare obţinute din vânzarea calendarelor le dirijăm către activităţile social-culturale şi caritabile pe care le desfăşurăm”, a spus episcopul-vicar.

„Anul 2013 a fost un pas către împărăţia lui Dumnezeu”

Episcopul-vicar a mulţumit jurnaliştilor pentru acurateţea cu care prezintă evenimentele bisericeşti. PS Ioachim Băcăuanul a apreciat că anul 2013 a fost un an bun pentru Centrul Eparhial Roman. „Nu a fost un an pierdut, ci o treaptă în plus către mântuirea personală şi obştească, mai ales că noi ne rugăm pentru toată lumea. Pentru noi, 2013 este un an binecuvântat. Dacă, din punct de vedere economic, social, sunt anumite lacune, din punct de vedere bisericesc am făcut un pas în plus către împărăţia lui Dumnezeu. Aşteptăm să ne întâlnim cu Domnul din Ceruri. El va evalua dacă timpul l-am pierdut sau l-am câştigat pentru mântuire”, a spus episcopul-vicar.