20 de copii proveniți din familii fără venituri primesc ajutor în cadrul Centrului de zi de la Școala „Calistrat Hogaș”. Cheltuielile pentru asigurarea mesei de prînz sînt suportate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, iar de activitățile educative se ocupă voluntarii.
Raluca și Robert sînt frați gemeni și sînt în clasa a IV-a. Cuminți și harnici, într-o permanentă întrecere la școală. După ce termină programul la școală, amîndoi merg la Centrul de zi al Fundației „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, unde primesc masa de prînz, își fac temele și se joacă.
Claudia abia trece cu creștetul de tăblia biroului, dar e unul dintre copiii de bază din centru. Este doar în clasa a II-a dar, pentru că frecventează centrul de la Școala „Calistrat Hogaș” încă de cînd era la grădiniță, știe toate regulile după care se desfășoară activitatea din centru. Îi place să scrie și să citească și, atunci cînd închide ochii, se imaginează prințesă, cu rochii lungi și strălucitoare. Un vis prea îndepărtat pentru o fetiță a cărei viață se petrece între cei patru pereți ai unei camere de cămin – o locuință socială în care trăiește toată familia. Asemeni Claudiei sînt toți cei 20 de copii care frecventează centrul de la Școala „Calistrat Hogaș”. Copii care, pentru cîteva ore, reușesc să iasă din atmosfera de acasă, nu întotdeauna cea mai potrivită pentru a crește un micuț. „Fiecare copil de la noi are o poveste tristă, greu de imaginat. Unul dintre băieții care frecventa centrul anul trecut, mereu cerea voie să meargă la baie și stătea foarte mult. După cîteva zile m-am dus după el, crezînd că îi este rău. Rușinat, băiețelul mi-a dat explicația: «E așa de frumos aici, noi nu avem baie acas㻄, a spus Viorica Lucescu, profesoara care, de patru ani, se ocupă de coordonarea activităților din centrul de zi.
Centrul de zi „Episcop Melchisedec Ștefănescu” a fost înființat cu patru ani în urmă de Episcopia Romanului și Bacăului, pentru a veni în sprijinul copiilor nevoiași care locuiesc în zona Școlii „Calistrat Hogaș”. Episcopia finanțează cheltuielile legate de asigurarea mesei de prînz, activitățile educative revenind în cea mai mare parte profesorilor din școală. „Activitatea din centru începe la ora 12, odată cu încheierea cursurilor. Copiii primesc masa de prînz, apoi începem activitățile educative. De partea aceasta se ocupă profesorii, educatorii, învățătorii din școală, în regim de voluntariat, în funcție de programul fiecăruia. Am avut o colaborare foarte bună cu tineri voluntari de la clubul «Impact», al Colegiului Național «Roman Vodă», și cu voluntarii asociației «Mușatinii». Liceenii organizează activități foarte frumoase pentru copiii, povestesc, îi învață cîntece, stau de vorbă, reușesc să creeze o atmosferă plăcută care se răsfrînge pozitiv asupra copiilor care frecventează centrul. Am mai avea nevoie de investiții, de cîteva etajere pe care să așezăm lucrurile, de cîteva mese de lucru. Simplul fapt că micuții învață aici niște reguli elementare pentru a se descurca în viață, că spun o rugăciune și se spală pe mîini înainte de masă este pentru ei un cîștig imens, o rază de soare în lumea foarte grea în care își duc viața zi de zi„, a mai precizat profesoara Viorica Lucescu.








Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol