Roman, Neamț
Căutare site

Centru sportiv modern și complet la Roman

Deschiderea bazinului de înot acoperit a adus bucurie elevilor romașcani. Terenul sintetic de fotbal de la Clubul Atletic, certificat FIFA, va fi o nouă atracție pentru pasionații de sport.

Joi dimineață, primarul Laurențiu Dan Leoreanu și fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), Elena Udrea – candidatul ARD la Camera Deputaților din partea Colegiului 4 Roman – Ion Creangă -, au inaugurat două noi investiții menite să contribuie la dezvoltarea unui centru sportiv complet și modern la Roman: bazinul de înot acoperit și terenul sintetic de fotbal, ambele situate în imediata vecinătate a Sălii Sporturilor.

Proiectul bazinului de înot de la Roman a fost adaptat de societatea Edil Proiect din Piatra Neamț și executat de societatea Moldocor SA Piatra Neamț. Costul investiției a fost de 4,3 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), prin Compania Națională de Investiții. Municipalitatea a contribuit cu asigurarea utilităților – apă, canalizare, gaze naturale și energie electrică – investind aproximativ 270.000 de lei. Clădirea bazinului ocupă o suprafață de 820 de metri pătrați și are o suprafață utilă de 1.460 metri pătrați, respectiv înălțimea de 12 metri. Bazinul, cu lungimea de 25 de metri și lățimea de 12,5 metri, este împărțit în cinci culoare cu adâncimea cuprinsă între 1,2 și 1,8 metri.

Primarul Laurențiu Dan Leoreanu a precizat că, datorită sprijinului Elenei Udrea, investiția a fost realizată la Roman și nu la Piatra Neamț, așa cum fusese intenția inițială.

„Noi am reușit să-l convingem pe primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, care obținuse oricum finanțare pentru un proiect pentru Ștrand. Cum fondurile pentru agrement și ștranduri se terminaseră, am căutat să creez o astfel de facilitate  la Roman, pentru copii și tineri, iar primarul Ștefan a fost de acord să transferăm proiectul bazinului de înot acoperit la Roman. Împreună, am mers la Elena Udrea, care, deși avea hotărîrea de guvern aprobată, a fost de acord cu modificarea ei. Astfel, s-a reușit construirea acestei piscine la Roman. Cred că este o realizare frumoasă și vreau să îi mulțumesc Elenei Udrea pentru sprijinul acordat, dat fiind faptul că finanțarea a fost acordată direct din bugetul MDRT, pe care Elena Udrea îl gestiona, iar acest obiectiv s-a realizat prin semnătura domniei sale”, a spus primarul Leoreanu.
„Mă bucur că particip la acest moment, pentru că este unul de fericire pentru copiii și tinerii romașcani, dar și pentru toți ceilalți care ar fi dorit să facă sport și nu aveau unde. Este o investiție care aduce un plus orașului Roman și îmi pare bine că am putut – la momentul la care a existat această solicitare din partea primarului Leoreanu – să ofer sprijin în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, astfel încât piscina de la Roman să poată fi astăzi inaugurată. De altfel, am reușit să dau o mână de ajutor Romanului în așa fel încât, după 20 de ani de așteptare, să vină și în acest municipiu bani de la București pentru proiecte extrem de importante, care așteptau de atâta vreme să fie finanțate. Primarul Leoreanu a avut determinarea să întocmească aceste proiecte și să le susțină la București, iar bucuria mea a fost că am putut, la acel moment, să găsesc finanțare în așa fel încât astăzi, în Roman, să vedem că, din fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului – fie bani europeni, fie din bugetul propriu, așa cum e cazul acestui bazin – s-au modernizat drumuri, s-a reabilitat centrul istoric al Romanului, s-au construit locuințe ANL și locuințe sociale, s-au reabilitat termic blocuri și s-a consolidat «blocul cu bulină». Cu susținerea mea, din bugetul ministerului,  au sosit la Roman, în ultimii trei ani și jumătate, peste 60 de milioane de lei din fonduri europene și peste șase milioane de euro direct din bugetul ministerului. Astfel de investiții generează locuri de muncă, iar locurile de muncă aduc bani la buget. Investițiile au fost posibile pentru că Romanul are un primar puternic și implicat și pentru că am considerat că trebuie să dezvoltăm acest municipiu”, a completat Elena Udrea.

Regulamentul de funcționare al bazinului de înot acoperit va fi supus aprobării consilierilor locali la finele acestei luni. Accesul la piscină va fi garantat pentru toți elevii din învățământul gimnazial și liceal, pe baza unor liste pe care instituțiile de învățământ le întocmesc. Fiecare copil va avea și o zi de acces gratuit în fiecare lună, în baza unei programări prealabile. Cursurile de înot, realizate cu instructori autorizați, vor costa 15 lei pe ședință. La piscina acoperită se va putea practica și înot de agrement, contra unei taxe ce va fi stabilită de consilierii locali. Intrarea în piscină se va face doar pe baza unor legitimații de acces, abonamente sau chitanțe eliberate de casieria complexului sportiv. Pentru înscriere sunt necesare inclusiv o adeverință de la medicul de familie și una de la medicul dermatolog. Ținuta obligatorie constă în costum de baie, papuci de baie și cască pentru păr. Înscrierile se fac începând cu data de 15 și până la finalul lunii. Instrucțiuni suplimentare vor fi publicate pe site-ul Primăriei Roman, după aprobarea regulamentului de către consilierii locali.

 

Teren de fotbal certificat FIFA și club de caiac-canoe

 

Candidatul ARD Elena Udrea a participat și la inaugurarea terenului sintetic de fotbal din zona Sălii Sporturilor, o investiție de 300.000 de lei suportată din bugetul local și executată de societatea Pro Construct Profesional Roman, în baza unui proiect realizat de societatea Interproiect SRL Bacău. Terenul are o lungime de 43 de metri și o lățime de 24 de metri, fiind acoperit cu gazon sintetic de calitate atestată cu certificat FIFA de trei stele. Perimetrul terenului este protejat cu plasă, la fel ca și partea superioară, iar iluminarea zonei este asigurată de 16 corpuri LED cu o putere de 35 de wați fiecare. Spectatorii au la dispoziție 50 de locuri în tribune.

„Acest teren sintetic de fotbal, împreună cu stadionul Nehoiu, Sala Sporturilor, bazinul de înot, Clubul Atletic și terenurile de tenis de câmp, formează un adevărat complex sportiv important și modern. Anul viitor, vom reorganiza parcările din zonă, care devin aglomerate mai ales când Sala Sporturilor găzduiește meciuri de handbal. În plus, am discutat, deja, cu Elena Udrea proiectul ce va fi, cred, o frumoasă surpriză pentru romașcani: după ce se vor încheia lucrările la microhidrocentrala de pe râul Moldova, intenționăm să organizăm un club de caiac-canoe pe lacul care se va înființa în spatele barajului”, a precizat primarul Laurențiu Dan Leoreanu.
„Activitățile sportive sunt generatoare de turism, iar competițiile de caiac-canoe, alături de această bază sportivă, vor atrage și mai mulți vizitatori în Roman. Ne-ar bucura mult să înscriem și Romanul într-un proiect turistic care să cuprindă tot județul Neamț”, a completat Elena Udrea.

Comentarii 11

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Andrei

    Adica, vrei sa spui ca daca era un primar P.S.D-ist nu s-ar fii construit nimic in Roman. Dar de-acum incolo cand o sa fie un primar P.D.L-ist si un guvern U.S.L-ist,ce se va intampla? Vom astepta iarasi cativa ani o conjunctura favorabila ca primarul si guvernul sa aiba aceiasi culoare politica? Pentruca si de-acum incolo vor trebui semnate hartii de cineva de la centru si acel cineva va fi in mod sigur un U.S.L -ist din guvern.Ce poate face administrativ un deputat daca nu are usa deschisa a unui minister care face parte din acelasi partid cu el?

    1. gogu

      Tu chiar crezi ca vom avea guvern USL? Ma indoiesc ca romanii sunt atat de idioti incat sa lase conducerea tarii unora care au aratat in cateva luni ca sunt un dezastru, nu o putere politica demna de respect. Cate a promis USL-ul ca va face daca vine la putere? A promis pensii marite: i-a crescut cuiva pensia? A promis reintregirea salariilor taiate de guvernul Boc: s-a intamplat asta? Cat bani au pierdut bugetarii la salariu si cat au primit inapoi? Au promis investitii: acum riscam sa pierdem si finantarile europene. Trebuiau sa contribuie la pregatirea perioadei de programare 2014-2020 pentru fondurile europene: nu s-a intamplat nici asta. Sunt niste latrai si atat, promovati de o televiziune la care se uita foarte multa lume. Asta arata doar cat de prosti sunt romanii, si ce usor sunt de dus de nas cu promisiuni. Votati USL, sa vedeti cum or sa spuna ca „mostenirea grea” nu-i lasa sa faca nimic pentru tara. Doar pentru conturile lor… alea nu stiu ce e criza. Macar pe timpul PDL-ului s-a mai intamplat ceva in tara asta. Romanul e doar un exemplu, mai mergeti si prin alte orase si o sa vedeti ca s-a mai si muncit. Si, in plus, pentru romascani: ganditi-va numai ce a facut PSD-ul (partea cea mai mare a actualului USL) in Roman: a avut un primar care a stat degeaba opt ani, a vandut Chimia unei rude de-a lui Nastase, a decimat Petrotubul, Fontaxul… PNL e o parte prea mica a USL si oricum liberalii de pe vremuri nu mai exista, acum sunt niste imitatii ieftine ale lor. PC e partidul turnatorului Voiculescu… E bun USL, nu? Mai folositi-va mintea. Si memoria…

      1. Continuare la Gogu

        Apoi, luati in discutie si datele astea ADEVARATE… Udrea este in topul sondajelor din Neamt. Acelas sondaj releva ca fostul ministru al Dezvoltarii, este cunoscuta de 98% dintre romascani. In schimb, candidatul USL, Liviu Bratescu este cunoscut de doar 28,5% dintre locuitorii municipiului Roman. In ceea ce priveste intentia de vot pentru partidele politice ” ARD se apropie de scorul obtinut la alegerile locale. Astfel, la nivelul municipiului Roman, in iunie, APEL (alianta din care faceau parte PDL, PNTCD si UNPR) a obtinut 46% dintre voturi, in timp ce, la ora actuala, intentia de vot a ARD (PDL-FC-PNtCD) este de 43%. Intentia de vot a USL la nivelul municipiului Roman este de 38%, PP-DD – 11%, PER – 4%, PRM – 2,8%, PP -1% si UDMR de 0,2%.”

  2. Tase...

    Proiectare+ determinare + finantare= cheia succesului unui vis al tinerilor si nu numai din orasul Roman. Iata inca un exemplu viu, palpabil al muncii unui ministru si al unui primar devotat ! Un exerctiu de imaginatie ma face sa ma gandesc la ceea ce s-ar fi putut realiza in plus fata de cele deja finalizate. daca la conducerea MDRT s-ar fi aflat tot Udrea. Fiindca orasul e in plina dezvoltare si mai sunt inca multe de facut. Speranta romascanilor de mai bine se va materializa dupa 9 decembrie, ziua votului, atunci cand Udrea va castiga in colegiul 4 !

  3. Gherasim Vasile

    Poate unii o sa spuna ca nu-si avea rostul aceasta investitie, dar acest lucru o sa-l spuna cei care nu-si doresc un oras de nivelul marilor orase din tara… Romanul chiar avea nevoie de o astfel de investitie si de un astfel de bazin de inot si un teren de fotbal.. Doar prin astfel de investitii si astfel de proiecte putem sa progresam si sa ajungem acolo unde ne dorim cu totii!! Astfel de proiecte trebuie sa continue si pe viitor!!!

  4. Ligia S.

    As vrea sa stiu daca ar mai indrazni cineva sa carcoteasca pentru tot ceea ce avem in oras datorita ministresei Udrea! Ce tuperu si ce motive ar mai avea. Incepe sa -mi fie tare drag de tot ceea ce avem la noi in comparatie cu altii care n-au acest noroc deoarece alesii lor n-au facut nimic pentru zonele pe care le-a reprezentat. Este superb complexul iar cei care au pasiunea pentru sport au o sansa de aur. Avem atatia copilasi talentati, acum li s-a intins darul ..la noi Mos Craciun a venit mai repede prin tot ce a facut in oras de catre daraga noastra Elena Udrea! Sa-i de-a Dumnezeu multa sanatate si putere de munca, merita din plin. Avem si un centru Spa la un nivel supermodern asa ca noi femeile avem unde evada macar o ora pe saptamana ca sa uitam de treburile cotidiene. Pot spune fara retinere ca: echipa Udrea- Leoreanu este una de aur. Ama uzit ca dl primar a fost premiat ca cel mai bun primar din N-E-ul tarii. Premiul onorant si ar trebui sa ne falim cu asta.. toate acestea la noi si datorita Elenei udrea. Cred ca multa lume ne invidiaza! Felicitari!

  5. Cristian C.

    `Mos Craciun a venit mai repede` = Elena Udrea, nu vad asemanarea, Mos Craciun da din propriul buzunar cadouri, Elena da din partea UE, se observa vreo diferenta? Tase, Ligia ma bucur ca ati revenit in forta, ma amuzati teribil!

  6. Tanase

    Andrei,esti stingher in observatii,nu vezi ca nimeni nu te baga in seama? Totul pentru front,totul pentru patrie! Tu nu vezi ca astazi se poarta Udrea,foarte bine,cu Dumnezeu inainte! Ce va fi vom vedea,as vrea ca peste un an sa stau de vorba la o masa rotunda cu Tase,Aspazia,Mirela,Irina,sa speram ca vom vorbi numai de bine.

  7. Costea

    Putem practica sportul la cele mai inalte conditii si la noi in comunitate. Nu mai suntem nevoiti sa mergem pana-n Bacau si sa strabatem 90 de km dus-intors, daca vrem sa ne ducem copiii la o sedinta de inot. In trecut mai mult eram oaspeti, acum suntem gazde datorita Elenei Udrea care a asigurat in Roman conditiile necesare pentru sportivii de performanta si nu numai!!Am vazut ca a pus accent mult pe oamenii din comunitate si pe cerintelor acestora nedezamagindu-i niciodata

    1. un cetatean

      Da, cred ca va fi imbulzeala mare la plata abonamentelor la inot, din partea copiilor de someri !Sunt multi tineri in acest oras, cu salarii mizere de 600- 700 de lei, care abia au cu ce sa isi plateasca facturile si sa puna ceva pe masa copiilor, multi altii nu au nici macar servici, toti acestia cred ca se vor bucura mult de aceasta investitie !

  8. Mosu Lica

    Tase (Tanase, probabil de… lemn!), Andrei are mare dreptate, da’ ,,gogu” cum sa priceapa?! PS Daca acesti ,,latrai” de partid nu s-ar ascunde in spatele ,,nuck'”-urilor, i-as invita la o ,,cafea” la anu’ (pe vremea asta!) sa vedem cine… plateste!!!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.