Începând de marți după-amiază, 1 octombrie, după aproape o săptămână, romașcanii au din nou apă la robinete în regim normal. Avaria la una dintre magistralele de aducțiune a apei, de pe teritoriul comunei Cordun, a fost remediată, însă în continuare, timp de o noapte sau două, reprezentanții Apa Serv sunt nevoiți să livreze apă în oraș cu presiune redusă între orele 00.00 și 04.00, din cauza secetei prelungite din ultimele luni, coroborată cu scăderea nivelului în frontul de captare Pildești – Simionești de unde este alimentat municipiul Roman.
În cadrul unei vizite în teren organizată marți dimineață, 1 octombrie, alături de jurnaliști și primarul Lucian Micu, reprezentanții companiei județene Apa Serv au explicat pe larg problemele cu care se confruntă în cadrul procesului de livrare a apei către populația municipiului Roman, precum și direcțiile în care se lucrează în vederea îmbunătățirii situației.
În Captare funcționează un număr limitat de pompe
Apa care ajunge la robinetele locuitorilor din municipiului Roman provine din fronturile de captare din zona Pildești – Simionești, întinse pe o suprafață de teren câteva hectare, în imediata apropiere a râului Moldova.
Mihai Tamaș, șef Sector Captare în cadrul Apa Serv, a explicat de ce seceta și nivelul scăzut al apei din râul Moldova influențează debitul de apă livrat de cele 94 de pompe din fronturile de captare. Astfel, din cauza secetei prelungite din ultimele luni, nivelul pânzei freatice a scăzut de la lună la lună, iar din acest motiv funcționează un număr limitat de pompe – în funcție de apa pe care o poate furniza drenul –, și la jumătate din capacitate, deși cu același consum de energie.
În zonă au fost efectuate, timp de mai mulți ani, lucrări de deviere a cursului râului Moldova mai aproape de frontul de captare, de către și cu sprijinul Apelor Române, însă este nevoie în continuare de lucrări suplimentare în acest sens. Oficialii au precizat că Apele Române vor trebui să intervină în continuare pentru a readuce cursul râului spre stația de captare prin lucrări de regularizare a albiei și, de asemenea, să acorde permisiunea Apa Serv ca, pe cheltuiala companiei, să aducă pe un canal de lângă frontul de captare cursul apei, ca o barieră pentru pânza freatică.
„În anii anteriori, când albia râului a putut fi apropiată de Captare, nivelul apei în puțuri a crescut cu până la un metru. Viiturile din ultimii ani au dus la avarierea pragurilor în cadrul lucrărilor din albie, dar în continuare lucrările necesare viitoare sunt blocate, la nivel birocratic, prin lipsa avizelor. Noi încercăm să aducem apa în canalul de lângă frontul de captare, dar Moldova, natural, se deviază în albia opusă – am câștiga prin noul canal 1 – 1,5 metri de apă în puțuri. Unii sunt greșit informați că noi preluăm apa direct din râul Moldova, în vreme ce râul Moldova este o barieră pentru acviferul pe care îl avem noi, o barieră care ne menține nivelul apei în strat”, a explicat șeful Sectorului Captare.
Fonduri europene pentru apă
Pe lângă lucrările pentru regularizarea albiei râului Moldova în zonă, pentru care autoritățile locale și compania județeană Apa Serv continuă demersurile, un proiect cu fonduri europene, ce urmează a fi accesat de către companie prin Programul Operațional Infrastructură Mare, va suplimenta cu încă 50 numărul pompelor în frontul de captare Pildești – Simionești, va moderniza integral cele trei coloane de aducțiune a apei în municipiul, pe întreaga distanță de la Simionești până la Roman, iar în zona Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului va mai fi construit încă un rezervor pentru repomparea apei. Studiul de fezabilitate al proiectului este realizat, acesta aflându-se în faza de evaluare.
„Puțurile noi care urmează să fie construite prin proiectul european vor avea o posibilitate mai mare de absorbție din pânza freatică, la nivelul pompei, astfel încât se va îmbunătăți cantitatea de apă captată și livrată. Vor fi modernizate și cele trei linii de aducțiune a apei în Roman. Pe timpul avariei de la finalul săptămânii trecute, s-a livrat apă în oraș prin intermediul celorlalte două, dar cu limitare de presiune, din cauza vechimii acestora, ce datează de prin anii ’60. Dacă am fi livrat la o presiune mai mare, exista pericolul avarierii conductelor de aducțiune, iar orașul risca să rămână complet fără apă”, mai explică Mihai Tamaș, șef Sector Captare în cadrul Apa Serv.
Analizele zilnice arată că apa este de calitate
Cu acest prilej, reprezentanții companiei Apa Serv au garantat încă o dată pentru calitatea apei furnizate în municipiul Roman, chiar și pe timpul în care au fost efectuate lucrările pentru remedierea avariei din comuna Cordun de la finalul săptămânii trecute. Explicațiile au fost oferite de biochimistul Anișoara Stoica, responsabilul Laboratorului de Apă Potabilă Roman din cadrul companiei județene Apa Serv, – laborator înregistrat la Ministerul Sănătății:
„Laboratorul nostru deservește atât municipiul Roman, cât și alte șase comune din zonă. Noi monitorizăm calitatea apei de la Captare până la consumator, eficiența dezinfecției la ieșirea din stațiile de clorinare, apoi conformitatea calității apei la robinetul consumatorului. În această perioadă, am prelevat probe în fiecare dintre zilele în care a fost oprită apa. Am verificat atât apa brută, la intrarea în cele două stații de clorinare, cât și apa clorinată, la robinetul consumatorului, precum și aici, la capăt de rețea. Am verificat indicatorii care pot prezenta fluctuații în cazul unor avarii, iar toți indicatorii verificați de către noi au fost în limitele admise, poate cu valori ușor mai mari decât în mod normal. Procesul de dezinfecție care se face asupra apei este suficient, întrucât calitatea apei captate subteran din captarea Pildești – Simionești este una superioară, astfel încât nu necesită intervenții deosebite din partea noastră”.
De miercuri, apă în regim normal
Bogdan Curcudel, directorul Sectorului Est din cadrul companiei județene Apa Serv, a precizat că de miercuri la robinetele romașcanilor se va furniza apă potabilă în regim normal: „A fost o perioadă mai grea pentru noi, pe care am trecut-o cu bine. Marți, începând cu ora 15, se va relua furnizarea apei în municipiul Roman, până la ora 24, după care vom porni cu program de presiune redusă până la 4 dimineața – situație care se va păstra încă o noapte sau două, până la refacerea rezervei de apă –, iar de miercuri vom intra în program normal cu furnizarea apei în municipiul Roman”.
Primarul Lucian Micu a accentuat preocuparea constantă a administrației pentru a îmbunătăți situația apei în Roman, dar a cerut o mai bună comunicare din partea companiei județene Apa Serv cu clienții săi din municipiu, considerată deficitară pe perioada avariei.
„Problemele au fost legate de seceta din ultimele două luni, care au dus la agravarea situației privind alimentarea cu apă a municipiului Roman, totul culminând cu acea avariere accidentală a conductei de alimentare cu apă a municipiului Roman. Sper ca, începând de miercuri, lucrurile să reintre în normal. După cum ați văzut, există o preocupare din partea Primăriei Roman pentru modernizarea stației de captare, pentru modernizarea sistemului de aducțiune și, bineînțeles, pentru crearea unor rezervoare suplimentare, pentru a ne asigura pe viitor că astfel de incidente nu vor mai afectate în asemenea mod alimentarea cu apă a municipiului Roman. Repet, mi-am asumat acest rol de comunicator, pentru că mi s-a părut în primul rând important ca romașcanii să fie informați și să aibă posibilitatea să-și facă anumite rezerve de apă, chiar dacă acest rol de comunicator mi-a adus multe critici. Va trebui să port o discuție cu conducerea companiei județene Apa Serv, cei care au în subordine partea de comunicare. Sper să fie o discuție constructivă, pentru îmbunătățirea relației de comunicare între reprezentanții companiei județene și cetățenii municipiului Roman, care plătesc pentru un serviciu prestat de această companie, iar această companie trebuie să îi respecte”, a mai afirmat primarul Lucian Micu.
Comentarii