Roman, Neamț
Căutare site

Cauțiune de 1.000 de lei pentru trafic de droguri

Este singurul caz de eliberare pe cauţiune din judeţ. Măsura Tribunalului Neamț a fost atacată de procurorii DIICOT.

Judecătorii nemţeni nu au folosit cauţiunea ca instrument de eliberarea a inculpaţilor în cazuri penale, deşi noul Cod de procedură penală prevede şi această variantă. La nivelul Judecătoriei Roman, până acum nu s-a înregistrat nicio situaţie în care să fie stabilită cauţiune într-o cauză penală, iar la nivelul Tribunalului Neamţ s-a dispus plata cauţiunii într-o singură cauză penală, cu trei inculpaţi, care au solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe cauţiune. Fiecare dintre cei trei inculpaţi, judecaţi pentru trafic de droguri, a depus în original, la Tribunal, documentul care demonstreză că a fost efectuată plata cauţiunii, stabilită la 1.000 de lei. Dar procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) au atacat decizia Tribunalului Neamţ. Instanţa superioară a respins înlocuirea măsurii arestului preventiv, astfel că cei trei se vor întoarce după gratii, dar banii se vor întoarce la ei.

Rolul cauţiunii este de a garanta participarea inculpatului la procesul penal şi respectarea din partea acestuia a unor măsuri dispuse de instanţă, precum şi posibilitatea ca instanţa să reţină banii depuşi ca garanţie, dacă inculpatul încalcă condiţiile impuse odată cu punerea în libertate. Cuantumul cauţiunii se stabileşte în funcţie de gravitatea faptei, de obligaţiile legale ale inculpatului, dar şi de veniturile acestuia.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.