Câți bani au primit la rectificare Romanul și comunele din zonă

HomeEconomie

Câți bani au primit la rectificare Romanul și comunele din zonă

 

În ședința de luni, 14 octombrie, Guvernul demis a adoptat o hotărâre pentru împărțirea banilor alocați la rectificare către administrațiile locale. În total, suma aprobată de Guvern este de 1,4 miliarde de lei, care va fi destinată către 1.600 de localități din țară.

Hotărârea, ce poartă numărul 752/2019, a fost publicată miercuri seară în Monitorul Oficial numărul 843, „Hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale conform art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019”.

Pentru județul Neamț, anexa hotărârii de guvern cuprinde alocări pentru 40 de unități administrativ-teritoriale. Municipiului Roman i-au fost alocați 3.409.000 de lei, bani care vor fi alocați, conform primarului Lucian Micu, către secțiunea de funcționare a Primăriei municipiului Roman. Municipiul Piatra Neamț a primit 14.896.000 de lei, orașul Tîrgu Neamț a primit 4.113.000 de lei, orașul Bicaz – 1.650.000 de lei, iar orașul Roznov – 1.315.000 de lei. În ceea ce privește unitățile administrativ-teritoriale din zona Roman, au fost făcute alocări prin această hotărâre de guvern către comunele: Bîra – 60.000 de lei, Boghicea – 220.000 de lei, Moldoveni – 302.000 de lei, Ruginoasa – 140.000 de lei, Sagna – 200.000 de lei, Secuieni – 53.000 de lei, Stănița – 240.000 de lei, Tămășeni – 173.000 de lei, Trifești – 485.000 de lei și Văleni – 687.000 de lei.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0