Prima paginăSocial

Cățel salvat de pompieri dintr-o fosă dezafectată

Cățel salvat de pompieri dintr-o fosă dezafectată

Dimensiune text

Vineri seară, 25 iunie, în jurul orei 22:55, pompierii au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină pentru salvarea unui cățel căzut într-o fosă dezafectată, din comuna Cordun, informează ISU Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani, cu o autospecială  de stingere cu modul pentru descarcerare și un autocamion cu container multirisc, dar și voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cordun.

„Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că în interiorul unei fose septice, dezafectată, se afla un cățel. Fosa avea o adâncime de aproximativ trei metri, iar accesul în interiorul ei se putea realiza printr-o gură de aerisire de 20×20 centimetri. Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au pătruns în interiorul fosei și au scos cățelul, după care l-au predat proprietarilor”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Foto: ISU Neamț

 

 

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0