Roman, Neamț
Căutare site

Cătălina Pălăncianu, preferată la conducerea spitalului

Primarul Leoreanu aşteaptă ca directorul interimar să se înscrie la concursul de pe data de 8 august.

Medicul Cătălina Pălăncianu este dorit în continuare ca manager al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman. Aceasta este agreată de conducerea Primăriei municipiului Roman, datorită modului în care a gestionat Spitalul Roman în perioada celor şase luni de interimat.

„Nu ştiu dacă s-a înscris cineva pentru concursul prin care se va ocupa funcţia de manager general al Spitalului, nu am verificat. Dar eu o aştept pe actuala directoare să se înscrie, pentru că ea a început să lucreze, ea se ocupă de acreditare şi ar fi foarte greu pentru cineva care nu s-a ocupat şi ar veni s-o ia de la zero. Doamna Pălăncianu mi-a probat foarte multă seriozitate, foarte multă atitudine în luarea unor măsuri. Nu s-a uitat dacă s-a supărat X sau s-a supărat Y, a lucrat în interesul spitalului, al bolnavilor, şi pentru mine acest lucru contează foarte mult. Deci aşteptările mele se îndreaptă spre domnia sa”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Decizia de organizare a concursului pentru ocuparea postului de manager general vine ca urmare a faptului că medicului Cătălina Pălăncianu, actualul manager interimar al spitalului, îi expiră perioada de interimat. Managerul interimar al spitalului a fost numit de către primarul Laurenţiu Dan Leoreanu în februarie 2013, ca urmare a demisiei fostului manager Mircea Coadă, în urma neregulilor constatate în modul de organizare a concursului privind ocuparea unor posturi de asistenţi medicali. Concursul pentru ocuparea funcţiei va avea loc pe data de 8 august.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.