Sâmbătă seară, 10 mai, în jurul orei 23:30, prin apel la 112, a fost anunțat un accident rutier produs pe raza satului Topolița, din comuna Grumăzești, informează ISU Neamț, accident în care au fost implicate un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, și un atelaj hipo, în care se aflau zece persoane.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Tîrgu Neamț, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț – Substația Tîrgu Neamț și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
„Patru persoane (un adult și trei copii) ce s-au aflat în atelajul hipo au necesitat îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și, ulterior, transportate la spital. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Dobreni, conducea un autoturism pe DJ 155I, din direcția Topolița spre Tîrgu Neamț, la efectuarea manevrei de depășire, nu ar fi păstrat o distanță laterală corespunzătoare față de un atelaj hipo, ce nu era semnalizat, ce se deplasa în aceeași direcție, intrând în coliziune cu acesta.
„În urma impactului, conducătorul autoturismului ar fi părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a șapte persoane, conducătorul atelajului hipo, un bărbat în vârstă de 55 de ani și alți șase pasageri, trei minori, cu vârste de 4 luni, respectiv 2 și 3 ani, și trei persoane majore, cu vârste de 22, 24 și 49 de ani, care au fost transportate la o unitate medicală. Conducătorul atelajului hipo, a fost testat alcoolscopic rezultat fiind negativ. Polițiștii au identificat și depistat conducătorul autoturismului. Acesta a fost testat alcoolscopic rezultat indicând o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că acesta are dreptul de a conduce vehicule anulat”, a precizat inspector principal de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Foto: ISU Neamț











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol