Steluţa Crăciun (foto), fost cadru didactic la Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman, a fost desemnată coordonatoarea Clubului.
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Roman a dat undă verde pentru constituirea „Clubul Doamnelor”. Pensionarele, membre ale CARP, au la dispoziţie un spaţiu în cel de-al doilea sediu al instituţiei, situat în Pietonal Ștefan cel Mare, unde funcţionează o frizerie şi clubul de şah şi table.
„Vechea conducere a instituţiei a încercat, cu câţiva ani în urmă, să înfiinţeze un Club al Doamnelor. Neexistând un spaţiu disponibil la acea vreme, pensionarele erau nevoite să-şi desfăşoare activităţile în clubul de şah şi table, alături de domni. Numai că jucătorii au arătat lipsă de deschidere şi, unii, de maniere şi au alungat, la propriu, doamnele din club. Încă de anul trecut, am amenajat un spaţiu în cel de-l doilea sediu al instituţiei, special pentru ca doamnele să se întâlnească, să socializeze şi să organizeze diverse activităţi”, a spus inginer Dumitru Călărăşanu, preşedintele CARP Roman.
Pentru coordonarea Clubului Doamnelor, conducerea CARP Roman a desemnat-o pe profesoara de limba franceză Steluţa Crăciun, fost cadru didactic la Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman.
„Partea cea mai dificilă în funcţionarea Clubului este să câştigăm încrederea unui grup de pensionare care să-şi facă timp şi să vină la activităţile acestuia”, a spus profesoara Steluţa Crăciun.
Activităţile pe care coordonatoarea Clubului Doamnelor le propune sunt multiple.
„Mi-am schiţat câteva activităţi pe care le-am putea desfăşura la Club. Aş dori, de exemplu, să colaborăm cu un cabinet de optică medicală, pentru a beneficia de controale medicale gratuite şi, chiar, de ochelari la preţuri mai mici. M-am gândit să organizăm şi o expoziţie de tipul «Târgul Gospodinelor», în care pensionarele să pregătească diverse produse pe care, apoi, să le promovăm şi să le valorificăm pentru a-i ajuta pe pensionarii care se descurcă mai greu. Am în vedere şi activităţi culturale, pe care aş putea să le organizez cu elevii de la Colegiul Tehnic «Danubiana», unde mai sunt colaboratoare”, a spus coordonatoarea Clubului Doamnelor.
Activităţile la care doamnele vor participa ar putea conduce şi la formarea unei echipe de meseriaşi care să lucreze în interesul pensionarilor.
„Ne propunem să formăm, la nivelul CARP, o echipă de profesionişti din mai multe domenii, membri ai CARP, care să-i ajute pe semenii lor în diverse activităţi: curăţenie, instalaţii electrice şi sanitare. Aceştia ar putea rezolva, la preţuri modice, problemele pe care le întâmpină pensionarii în propriile gospodării”, a spus Dumitru Călărăşanu, preşedintele CARP Roman.










Felicitari! I-ati luat-o inainte doamnei Tabacaru, dar s-ar putea sa va cada pe cap!