Primăria municipiului Roman a făcut publice cele șapte proiecte depuse de romașcani în cadrul primului proces de bugetare participativă, urmând ca, până pe 31 mai 2019, comisia de evaluare de la nivelul instituției să analizeze proiectele și, eventual, să ceară clarificări aplicanților, după care, de pe data de 3 iunie, cetățenii vor putea vota unul dintre proiectele pe care le consideră cele mai potrivite.
Valoarea bugetului propus, pentru anul bugetar 2019, în cadrul procesului de bugetare participativă pentru proiectele selecţionate, este de 100.000 de lei. Propunerile de proiecte trebuiau să se încadreze într-unul din următoarele domenii, pentru obiective care sunt în administrarea Municipiului Roman: infrastructură stradală (alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale), amenajare de spații verzi și locuri de joacă, amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.), infrastructură socială, culturală, de sănătate și Smart City.
În total, au fost depuse șapte proiecte de către romașcani: Amenajare loc nou de joacă pe strada Smirodava, Proedu – Observator în aer liber, Amenajare spațiu public pe strada Cuza-Vodă, Semnal de intrare în oraș (totemuri), Platformă pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile pe strada Colectorului, Neverseen Waste – (Împrejurimi curate) și Bănci inteligente în Roman.
Proiectul „Amenajare loc nou de joacă pe strada Smirodava” presupune amenajarea, între blocurile 25 – 27 din strada Smirodava, a unui părculeț pentru copii cu un complex de joacă format din 4 scrâncioburi, 2 tobogane, 2 cățărători, 1 învârtitoare, 4 balansoare, 1 scoică, 1 ghiocel, un panou de baschet, pavaj cauciucat.
Proiectul „Proedu – Observator în aer liber” presupune amenajarea în curtea interioară a corpului B al Colegului Tehnic „Miron Costin” Roman, strada Mihai Eminescu, nr. 5 – 7, a unei zone care să fie dotată cu aparatură prin care tinerii pot observa diverse fenomene, pot înregistra schimbări ale climei, pot ține o evidență a observațiilor. Un telescop astronomic, binocluri, o stație meteorologică solară, un higrometru, un barometru, un psicrometru, un pluviometru, un anemometru, busole, termometre de exterior pot constitui modalități de învățare practică pentru toți cei interesați.
Proiectul „Amenajare spațiu public pe strada Cuza-Vodă” presupune reabilitarea unui spațiu public (Cuza Vodă, nr. 6-6A) prin: reabilitarea pavajului ( înlocuire pavaj și regândire circulație); plantarea unui gazon; amplasarea unor bănci, a unei mese și a unui rastel pentru biciclete; dezafectarea elementelor din beton existente; toaletarea arborelui; pictarea fațadei blocului de locuințe cu o imagine favorabilă; transformarea fațadei clădirii P+1 în perete de cățărat; îngropare țeavă de gaz.
Proiectul „Semnal de intrare în oraș (totemuri)” presupune înlocuirea semnalele existente, care în prezent sunt degradate de trecerea timpului, cu unele noi, ce pot deveni obiecte sculpturale remarcabile.
Proiectul „Platformă pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile pe strada Colectorului” presupune înființarea unei platforme de colectare a deșeurilor municipale și realizarea unei informări specializate a populației cu privire la gestionarea rațională a deșeurilor generate. Proiectul ”Neverseen Waste – (Împrejurimi curate )” presupune amenajarea pe strada Bogdan Dragoș – platforma bloc 5 a platformelor ecologice subterane pentru colectarea selectiva a deșeurilor urbane.
Prin proiectul „Bănci inteligente în Roman” se propune achiziționarea, pentru Parcul Municipal, Parcul din central orașului și Complexul Sportiv și de Agrement Moldova, a unor bănci inteligente, alimentate solar, care oferă energie electrică gratuită în aer liber, tuturor dispozitivelor mobile. Detalii despre fiecare proiect în parte pot fi consultate la adresa: https://primariaroman.ro/pentru-roman-bugetarea-participativa/.
Romașcanii sunt cei care vor decide care sunt proiectele ce se vor realiza din cele propuse, astfel că pe pagina special creată, în perioada 3 – 14 iunie 2019, se va putea vota unul dintre cele șase proiecte pe care fiecare îl consideră cel mai potrivit. Pe data de 18 iunie, Primăria municipiului Roman va face public rezultatul votului, după care va trece la implementarea proiectelor.
Comentarii