Prima paginăActualitateRoman

Când scăpăm de zgomotele asurzitoare din oraş

Dimensiune text

Duminică noaptea, un zgomot asurzitor, care nu a încetat decât spre dimineaţă, a tulburat liniştea întregului oraş. Deşi s-au făcut multiple supoziţii pe tema originii acestui zgomot, în realitate el provine de la fabrica de zahăr Agrana Roman, care instalează un cazan nou, în valoare de un milion de euro, necesar pentru a respecta cerinţele de mediu privind nivelul de noxe care pot fi eliminate în urma procesului tehnologic.

„Aseară s-au făcut probe tehnologice pentru instalarea unui cazan, o investiţie în valoare de un milion de euro. S-a efectuat eşaparea aburului şi uscarea cazanului, pentru ridicarea temperaturii din interior. Ne cerem scuze pentru disconfort, dar, la o asemenea investiţie, pentru a putea munci, mai trebuie făcute şi anumite sacrificii. Sperăm ca, în cursul zilei de luni, cel târziu mâine, să se încheie acest proces. Cazanul a trebuit instalat în urma cerinţelor de mediu, pentru a ne putea încadra în parametrii de noxe impuşi de Uniunea Europeană, şi nu puteam începe campania de sfeclă de zahăr fără acest cazan”, a precizat Gabriela Petrea, director general al Agrana România.

Înainte de a începe instalarea acestui cazan, societatea a informat reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Neamţ, iar apoi a fost informat şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Neamţ, deoarece mai mulţi romaşcani au făcut sesizări, în ultimele 12 ore, cu privire la acest zgomot.

Citește și:   Accident rutier la Horia, trei persoane au fost rănite

„Acest proces mai poate dura circa 4 zile”

„Unul din cele trei cazane pentru producerea energiei termice şi electrice necesare la fabricarea zahărului a fost modernizat, în sensul refacerii căptuşelii refractare şi montării arzătoarelor cu NOx redus. Aceste arzătoare reduc emisiile de oxizi de azot în atmosferă şi sunt o cerinţă de protecţia mediului pe care societatea şi-a asumat-o.

Probele tehnologice au început în data de 10 septembrie 2015, făcându-se notificarea la autorităţile de mediu la momentul respectiv.

O etapă a acestor probe o constituie încălzirea căptuşelii refractare până la temperaturi ridicate pe baza unui grafic stabilit de specialiştii care au executat lucrările, proces cu caracter continuu (nu poate fi întrerupt).

Până la intrarea în regim normal de lucru, este necesar să se elimine în atmosferă aburul prin purjare, ceea ce produce un zgomot caracteristic şi care creează un disconfort populaţiei (este o etapă a probelor tehnologice ce nu poate fi eliminată).

Având în vedere că acest proces mai poate dura circa 4 zile, ne cerem scuze faţă de populaţia municipiului Roman pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere”, a precizat managerul de mediu al Agrana, Cristina Gherman.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 14
  • sam 6 ani

    de ce nu ati anuntat public aceasta operatzie de purjare a aburului in atmosfera ? de ce nu ati fact-o ziua?
    de ce nu ati folosit acest abur ,pe propriile circuite termice?
    v-ati fi curatat si utilajele daca va ducea mintea…

  • Iulya 6 ani

    Nu sunt de acord sa ma deranjezr acest zgomot inca alte zile. Ptr ca sa isi arae bunul simt si respectul fata de oamenii care stau si suporta asta despagubiri materiale pentru ca unii se duc la servici de dimineata si dupa asa zgomot nocturn numai odihnit nu esti. Cer sa se ia masuri in privinta acestui deranjament fonic iar la un moment dat a venit si un miros de parca ai fi stat langa o soba – masuri sa fie luate
    .

    • Catalin Sevastre 6 ani

      Deci, ati prefera sa se concedieze oamenii care lucreaza acolo, pentru ca dumneavoastra sa puteti dormi linistita?

      • Comportamentul firmelor în țările civilizate 6 ani

        În țările civilizate, un astfel de zgomot făcut noaptea, se anunță din timp de către firma responsabilă , populația este informată și se mai cer și scuze pentru disconfortul termic creat!Nu a pomenit nimeni de concedieri!

        • Catalin Sevastre 6 ani

          Ei au anuntat autoritatile in domeniu ca se vor face lucrari. Sigur, au omis sa dea comunicat presei si aici e greseala lor. Daca ati citit articolul, probabil ca ati observat ca si-au cerut si scuze. Dar de la asta pana la a cere despagubiri materiale pentru ca unele persoane „nu s-au odhnit bine” e de-a dreptul jenanta afirmatia.

          • Iulya 6 ani

            Jenant ne-jenant nu este ok si nu trebuie ca tot orasul sa suporte asemenea zgomot care apropo se putea rezolva daca se punea serios mintea la contributie.
            Nu a spus evident nimeni nimic despre concedieri. Toti trebuie sa castigam cinstit o paine.
            Dar de la asta la a deranja fonic un intreg oras e prea de tot.

          • Paul Sacrificatul 6 ani

            Stai la volan 9 ore dupa o noapte de concert cu trupa Agrana si apoi asteptam postarile tale. Somn usor

  • cici 6 ani

    Daca ati fi stat in Iasi, Bucuresti, etc ati fi indurat de 2 ori pe an de la CET acelasi zgomot cate 2-3 nopti. Si acolo nu mai face nimeni atata scandal. Dar cum e orasul mic…gata s-a gasit imediat motiv de aratat frustrarile. Noapte buna 🙂

  • Paul Sacrificatul 6 ani

    Speram sa fie de la noul aeroport

  • catalin dte 6 ani

    Mie chiar imi place ! Simt economia cum duduie , fasaie si pufneste ! Ar fi fain si zgomote de tevi mari de 500 milimetrii cum cad de la 30 metrii inaltime sau duduieli de tagla … hai ca e fain … avem economie … unde-i zgomot sunt si bani …

  • maria 6 ani

    discomfort termic ?

  • cobe 6 ani

    mediul sa mearga la cordun sa ia probe din fantanile oamenilor. o poluare masiva de zeci de ani. mediul da o amenda de forma ca sa zica ca a luat masuri. sa vina DNA la mediu sa cerceteze cazul

  • mama omida 6 ani

    beeei !! nu poate dormi somerii si pensionarii!!si le pute la nas ! sensibilitate crescuta !! deranjeaza la „taraf tv „bre !!nu se aude Guta !!