HomeSocialSanatate

„Când pacientul intră în cabinetul meu, timpul nu are valoare”

Afirmaţia aparţine medicului primar psihiatru Ionel Țubucanu, şef al secţiei  Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Medicul psihiatru Ionel Țubucanu pune accent pe rezolvarea problemelor tuturor pacienţilor, nu ţine cont de durata fiecărei consultaţii, pleacă de la spital şi aproape de miezul nopţii, numai să fie împăcat cu gândul că a consultat toţi pacienţii.

Specializarea de medic psihiatru i se potriveşte ca o mănuşă, însă menirea sa era cât pe ce să fie alta. „Am avut dosar pentru a fi internist. Conduceam spitalul de la Bozieni şi mi s-a propus să îmi aleg un post. Mi-am ales Internele, pentru că îmi plăcea această disciplină, dar aveam obligativitatea ca, cinci ani, să rămân pe postul de la Bozieni. Cu vreo două, trei săptămâni înainte de examenul pe ţară – la care eu nu trebuia să merg, pentru că mergem direct la cursuri, la specializare, fără concurs pe ţară, pentru că primeam atestarea pe loc -, de la Direcţia Sanitară am fost anunţat că mi s-a refuzat dosarul. Sunt convins că postul meu de internist a fost luat de altcineva. M-am trezit, aşadar, cu puţin timp înainte de concursul pe ţară, că nu mai repetasem materia, cu toate că o studiasem, deoarece credeam că voi intra direct pe post. Mi-am ales dintre disciplinele care aveau 90 de subiecte pentru examen, şi nu peste 100, aşa cum erau la Interne sau Chirurgie. Aşa am ajuns să concurez pe Psihiatrie. Probabil aşa a vrut Cel de Sus”, îşi aminteşte medicul Ionel Țubucanu.

Consideră că specializarea aceasta i se potriveşte foarte bine. „Eu sunt un om mai prietenos. Eu iubesc omul. Îmi este foarte drag pacientul. Și, dacă îmi este drag, îl privesc ca şi cum aş fi eu cel bolnav. Te transpui întru totul în pielea celuilalt, se numeşte vibraţie. Eu vibrez cu pacienţii mei. Îmi place să controlez bolnavul psihic din cap până în picioare, dar îmi place să gândesc şi ca un internist, şi mă pricep, cum poate să priceapă un psihiatru care are drag şi de medicină internă”, povesteşte medicul Țubucanu.

La medicul Țubucanu, timpul nu contează. Nu se uită niciodată la ceas şi pleacă acasă abia atunci când simte că şi-a terminat treaba, când termină de consultat pacienţii de la uşă, după ce scrie fişele, condica şi face externările.

„Pot să programez pacientul care vine de la 40 de kilometri?”

Programul foarte aglomerat de la serviciu este înţeles de soţia doctorului Țubucau, ea fiind tot medic, însă au existat câteva ocazii când i-a reproșat că ajungea acasă noaptea. „Programeză-ţi bolnavii, este sfatul primit. Dar nu pot să îi programez, pentru că ei vin aici să îmi ceară ajutorul, iar eu nu pot, sufleteşte, să îi refuz. Și, apoi, pot să programez pacientul care vine de la 40 de kilometri?”, explică doctorul Țubucanu. Este conştient că poate ar fi mai bine să ţină puţin la sănătatea lui, să încerce să programeze pacienţii, ca să nu mai stea atât de mult la serviciu, însă multitudinea de pacienţi care apelează la el zilnic nu îi permite acest lucru. „Când pacientul intră în cabinetul meu, timpul nu are valoare. Fiecare stă la mine cât este nevoie”, afirmă medicul Țubucanu.

Specialist în Terapie Sugestiv-Hipnotică

Pe lângă specialitatea de Psihiatrie, medciul Ionel Țubucanu s-a specializat şi în Terapie Sugestiv-Hipnotică, pentru care a făcut patru ani de cursuri la Iaşi. „Profesorul meu, şeful de la Psihologie, de la Universitatea din Iaşi, avea o anumită metodologie şi un anumit parcurs al şedinţelor de terapie psihologică. Eu am fost de acord întru totul, numai cu un singur lucru nu am fost de acord, apropos de timp. Când pui acel metronom să îţi marcheze consultația şi când au trecut cele 30 de minute, dar bolnavul mai are ceva de spus, tu îl întrerupi, înseamnă că se frânge ceva. Iar bolnavul psihic sau cel care are nevoie de o terapie psihologică s-ar putea să nu mai revină la cabinet, s-ar putea să se răzgândească, în sensul că el poate avea nevoie de mai mult timp, pe care tu nu i l-ai acordat”, exlică doctorul Țubucanu.

Sunt pacienţi care au nevoie de câteve minute, alţii poate de câte o oră. Pacienţilor dintre cei mai vulcanici, care nu au răbdare să stea la uşă, iar atunci când intră în cabinet încep să îşi exprime toată suferinţa şi tot istoricul afecţiunilor lor, li se întâmplă să se uite la un moment dat la ceas, constată că a trecut o oră, şi ei, cei care nu aveau răbdare, ajung să spună că nici nu şi-au dat seama când a trecut timpul. „Nu ştiu care este secretul unui act medical, dar probabil că trebuie să îi dai celui care îţi cere ajutorul toată iscusinţa şi să nu fii constrâns de timp”, spune medicul Țubucanu.

Totul are o limită

„Câteodată, ajungi să spui că nu mai poţi. Îmi amintesc că, odată, erau foarte mulţi pacienţi la uşă şi erau gălăgioşi. Pe măsură ce veneau, deja voiau să intre. Nu respectau ordinea şi erau şi jignitori chiar şi faţă de cel care le acorda ajutorul. Am ieşit din cabinet cu spatele, am încuiat uşa şi am plecat. Imediat s-a format în spatele meu un şir indian de pacienţi, care mă întrebau de ce plec. La un moment dat, m-am întors şi le-am spus că şi-aşa îmi terminasem programul de două ore şi că nu eram obligat să mai stau. Le-am spus că aş sta cu ei până în noapte, dar că nu sunt cuviincioşi, nu mă respectă şi nu vreau să mă îmbolnăvesc sau să fiu culcat la pământ. M-au rugat să revin şi, apoi, toţi s-au liniştit, s-au ordonat şi au stat la rând. A fost o întâmplare hazlie, pentru că, oricum, nu aveam de gând să plec. Voiam doar să le dau o lecţie. Am încercat şi acest gen de extremism atitudinal, terapeutic, şi a funcţionat”, îşi aminteşte doctorul Țubucanu.

În general, acesta este comportamentul unui bolnav care are o suferinţă psihică. Medicul Țubucanu face tot timpul trieri, prioritizează sau reconsideră urgenţele şi îi roagă pe ceilalţi să îl lase pe cel care nu are răbdare, care este agitat, şi a cărui afecţiune nu îi mai permite să aştepte, să intre înaintea lor.

Vindecare cu puterea terapiei sugestive

Acolo unde constată că afecţiunea pacientul nu este una reală, medicul Țubucanu apelează la terapie sugestivă pentru a-l vindeca de presupusa boală. „Îmi amintesc de un caz simpatic, mai pitoresc, totuşi de pură specialitate. Este vorba despre un copil care a cutreierat mai multe centre universitare, cu diverse manifestări ce mimau sau se apropiau de simptomatologia epileptică. De fapt, era o autosugestie şi un teatralism involuntar al pacientului. Mi-a fost adus de familie, cu diagnosticul de epilepsie, pus de un spital din Bucureşti şi de o clinică universitară Ieşeană. La un examen amănunţit, mi-am dat seama că, de fapt, este un retard psihic, cu un histrionism şi cu autosugestibilitate particulară, şi că, de fapt, ar merge foarte bine o terapie sugestiv-hipnotică. Am urmat paşii obişnuiţi, cu relaxare, apoi cu sugestie, i-am adus la cunoştinţă că am o pastilă miraculoasă, adusă din Franţa. Sub acea şedinţă de sugestie, eu îi spuneam că, după ce i-o dau, nu o să mai facă niciodată crize de epilepsie, nu o să mai cadă, nu o să ameţască, ca până atunci. Noroc că aveam la îndemână un dezinfectant oro-faringian, mai plăcut la gust şi într-o cutie mai deosebită, pe care i l-am administrat, iar el s-a «vindecat» astfel de epilepsie. De atunci, el revine lunar, la cabinet, după «pastila franţuzească»”, îşi aminteşte medicul Țubucanu.

Ceea ce îi dă putere medicului să meargă mai departe şi îl face să se simtă împlinit profesional este momentul în care un pacient intră furtunos în cabinet şi pleacă, apoi, zâmbind, sau nu se mai dă plecat. Gândindu-se la viitor, peste zece ani, doctorul Ionel Țubucanu şi-ar dori să fie la fel de puternic somatic, trupeşte, să fie în deplinătatea funcţiilor intelectuale şi să poată să mai acorde înţelegere, îngrijiri şi să meargă alături de pacienţi spre o alinare sau rezolvare a suferinţelor lor.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • culai 9 ani ago

    Toata lauda entru un asemenea medic,si dece nu pentru asemenea om. Sa-l tina Dumnezeu sanatos la minte si la trup ,pentru bolnavii sai.Cu stima N.Gheorghita