Roman, Neamț
Căutare site

Campanie de inventariere a moaştelor în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Decizia Sfântului Sinod are ca scop realizarea unei statistici şi a unui catolog cu toate moaştele de pe cuprinsul Patriarhiei Române.

Patriarhia Română a solicitat bisericilor şi mănăstirilor să inventarieze moaştele pe care le deţin, pentru omologare. Asta înseamnă că parohii şi stareţii lăcaşurilor de cult în interiorul cărora se află relicve sfinte trebuie să trimită dovezile provenienţei acestora la eparhiile de care aparţin. În felul acesta, credincioşii vor fi siguri că rămăşiţele la care se închină aparţin sfinţilor şi nu sunt moaşte false, aşa cum s-a descoperit recent la Mănăstirea Celic Dere, din judeţul Tulcea.

Dosarul de omologare trebuie să conţină actul de autenticitate a moaştelor, care trebuie să aibă semnătura autorităţii emitente, actele de dobândire sau de provenienţă, precum şi descrierea modului de dobândire a acestora. Un document de autenticitate poate fi un act de donaţie, un certificat emis de către un antropolog sau un act emis de către un arhiereu, episcop, dar poate să fie şi un act de vânzare. În cazul în care moaştele nu au documente de provenienţă, Patriarhia Română poate decide retragerea temporară de la închinare a raclelor, iar lăcaşurile de cult care le gestionează vor fi nevoite să reglementeze situaţia actelor.

Toate bisericile deţin moaşte

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a demarat acţiunea de inventariere a tuturor moaştelor din cele două eparhii componente.

„Hotărârea aparţine Sfântului Sinod şi are ca scop realizarea unui catalog în care să apară toate moaştele de pe cuprinsul Patriarhiei Române. În vederea realizării acestui catalog, în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului are loc o acţiune de inventariere a moaştelor din mănăstiri şi biserici. Prin această acţiune se va şti exact care dintre acestea au documente de provenienţă şi de autenticitate şi care nu”, a precizat preotul Constantin Gherasim, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Un alt motiv pentru care Patriarhia Română vrea să facă ordine este legat de scandalurile apărute în unele eparhii din ţară, legate de autenticitatea unor moaşte. Moaştele sunt aduse în lăcaşuri de cult spre închinare, pentru a fi scoase în procesiune la vreme de secetă şi la alte necazuri care se abat asupra oamenilor. Practic, nu există biserică să nu aibă părticele ale unor sfinţi.

O părticică din moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi a fost redescoperită la sfârşitul anului 2012 în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Despre existenţa acestor sfinte moaşte ale Cuvioasei la Roman consemnează şi episcopul cărturar Melchisedec Ștefănescu, în tratatul său intitulat

„Viaţa şi minunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva şi istoricul sfintelor ei moaşte”. La acestea se adaugă relicvele a nouă sfinţi care au sosit marţi la catedrală. Și în biserica din localitatea Stejaru, comuna Ion Creangă, există o raclă cu moaşte. Este vorba despre fragmente din moaştele unor sfinţi mucenici de la Niculiţel – Zotic, Atal, Camasie şi Filip – care se află în lăcaşul de cult din anul 2009, cunoscuţi ca aducători de ploaie.

Comentarii 3

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Viorel

    In primul rand FELICITARII consemnatarei, un articol de nota 10! In al doilea rand sunt un pic nelamurita. Cate degete au fost la mana Sf.Parascheva?..Am fost la Iasi, la Catedrala si am vazut cu ochii mei ca mana Sf. Parascheva este intreaga

    1. Florin

      @ Viorel
      Daca mergeai mai mult pe la scoala si mai putin prin biserici, ai fi aflat ca „felicitari” se scrie cu un singur „i”,iar cel care semneaza impreuna cu cineva e „cosemnatar” , nu asa cum scrii tu, domnisoara „nelamurita” cu numele de ..Viorel !Ca sa nu mai vorbim de faptul ca articolul n-are decit o singura autoare, nici vorba de vreo „consemnatara „. Dar e bine si cu religia ;daca ai credinta, ce nevoie mai ai de scoala ?

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.