Casa Națională de Pensii a anunțat că în luna ianuarie 2024 plata pensiilor la Poștă se face conform convenției încheiate între cele două instituții, fondurile necesare fiind transmise către Poșta Română miercuri, 3 ianuarie, informează Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poștei Române SA pe data de 4 ianuarie 2024, iar distribuirea pensiilor pe teren (la domiciliul beneficiarilor) se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024. Totodată, plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11 – 12 ianuarie.
„Facem precizarea că deschiderea de credite de la Ministerul Finanțelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a făcut din 29 decembrie 2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 3 ianuarie 2024 și cu încadrarea in limitele lunii ianuarie 2024, aprobate de Guvern”, mai arată comunicatul Ministerului Muncii.
Comentarii