Roman, Neamț
Căutare site

Căderile masive de zăpadă au umplut Chirurgia şi Ortopedia

Zeci de persoane cu fracturi sau luxaţii au ajuns la Spitalul Municipal Roman. Secţiile Chirurgie şi Ortopedie sunt ocupate în proporţie de peste 90%.

Temperaturile tot mai scăzute şi cantitatea mare de zăpadă căzută în ultimele 24 de ore au cauzat numeroase mici accidente, astfel că zeci de persoane au ajuns la spital cu fracturi sau luxaţii. Personalul secţiilor Chirurgie şi Ortopedie ale Spitalului Municipal de Urgenţă Roman lucrează la foc continuu în aceste zile.

„Avem de-a face cu traumatisme multiple, fracturi, victime ale unor mici accidente de circulaţie, dar şi ale unor agresiuni. Gradul de ocupare a secţiei este peste 90%”, a declarat medicul Dan Arvătescu, şeful secţiei Chirurgie.

Și în perioada Crăciunului s-a lucrat la capacitate maximă la Chirurgie, de parcă nu ar fi fost sărbătoare.

„Patologia, în general, a fost una creată de consumul de alcool, grăsimi şi excese alimentare. Au fost foarte multe cazuri de colecistite acute, care au fost şi operate. Au fost şi accidente de circulaţie, unele extrem de grave. Un exemplu este cel de la Horia, cu şapte victime. Unii dintre pacienţii internaţi la noi în spital au fost operaţi, iar toţi sunt acum în recuperare. Nu s-a simţit în secţie că e sărbătoare”, spune doctorul Arvătescu.

Luni, în jurul amiezii, trei paturi de la Chirurgie erau ocupate de persoane fără adăpost, care au ajuns la spital cu degerături.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.