În multe comune din jurul Romanului, magazinele alimentare sunt singurele inițiative private.
Criza a făcut multe victime în rândul agenților economici. Mulți dintre aceștia au pus lacăt afacerii. Nu același lucru se întâmplă în comunele din jurul Romanului, unde magazinele alimentare sunt singura constantă din viața comunității. Dacă oameni cu putere economică din Roman nu au găsit condiții și motivația de a-și extinde afacerea în comune, buticul rămâne cea mai profitabilă afacere.
În comuna Văleni nu există niciun depozit de materiale de construcții. Nici nu s-ar motiva existența vreunuia. Localnicii sunt prea săraci ca să-și construiască o casă. Cei care și-au pus în gând acest plan trebuie să facă cinci kilometri cu mașina sau cu căruța până la Tupilați, la primul depozit de materiale de construcții.
Nici ateliere de prelucrare a lemnului nu există. Nimeni din comună nu știe să facă un scaun sau o masă. Cei care știau sunt de mult amintire, iar cei tineri nu au deprins meșteșugul. Pentru un obiect de mobilier, localnicii fac cale lungă până la Roman.
În schimb, magazinele alimentare din comuna Văleni sunt pe val: trei la Munteni, două la Moreni, trei la Văleni, unul la David. „Nu excelăm la capitolul agenți economici. În comună merge doar comerțul alimentar. Unii s-au orientat astfel încât au două unități într-una: magazin și bar în același loc. Chiar dacă suntem la țară, întotdeauna avem câte ceva de cumpărat”, spune Ionel Stoleru, primarul comunei Văleni. Din buticuri se cumpără orice, iar plata se face ca pe vrumuri. Cine n-are bani este trecut la caiet. „Este o practică veche, care se păstrează și astăzi. Ca să nu meargă în pierdere, comercianții trec clienții la caiet și încasează banii la plata alocației sau a pensiei”, a spus primarul comunei Văleni.
Dacă în comuna Văleni nu există motivație pentru funcționarea depozitelor de materiale de construcții, în comuna Icușești situația e alta. Ieșiți de ani buni la muncă în străinătate, unii localnici ai comunei Icușești, în special cei tineri, și-au ridicat case frumoase. Câțiva dintre săteni au mirosit că-i rost de a scoate ceva bani din vânzarea materialelor de construcție chiar în comună și au deschis cinci depozite. Cele mai profitabile afaceri rămân, totuși, cele care au ca obiect de activitate alimentația publică. „În comună avem aproape 45 de magazine care nu închid nici pe timp de criză. Cum să nu meargă, dacă în aceste magazine au de la alimente pînă la costume de haine?”, spune Leonard Oprea, primarul comunei Icușești.
Comentarii